Jan 8 2012
N-am primit factura de la Electrica Furnizare. Ce fac?
Câţi dintre voi aţi fost în situaţia descrisă în titlu? Sunt convins că sunteţi câţiva. Cauzele nu le detaliez. Totuşi ce e de făcut? Cum poţi afla dacă şi cât ai de plată?
Dacă începi să înjuri ba Electrica Furnizare, ba Poşta Română că nu ai primit factura de energie electrică, nu rezolvi nimic. E adevărat că te descarci. Şi ajută. Şi pe termen lung poate fi benefic. Întârzii apariţia unor riduri pe frunte. Dar pe termen scurt dacă nu faci nimic, s-ar putea să te aştepte, fără o planificare prealabilă, o noapte romantică la lumina lumânărilor.
În schimb ai la dispoziţie câteva variante.
- Suni la 0264-929 serviciul Call-Center şi să te interesezi.
- Te deplasezi la casieriile Electrica Furnizare, stai la cozi (dacă ai ghinion) şi întrebi.
Nimic nou până aici. Dar poate nu ai timp şi poate la casierie afli că nu ai nimic de plată şi primul gând e că ţi-ai pierdut ceva timp degeaba. Mai ales dacă nu mai ai trafic de internet sau baterie la smartphone.
În acest caz, mai ai o variantă.
- Intri pe www.electricafurnizaretn.ro şi îţi faci un cont de client aici.
Pentru această ultimă variantă trebuie să ai la îndemână o factură de energie electrică pentru că ai nevoie de codul de client şi de NLC. Acestea sunt trecute imediat sub Adresa loc de consum.
După ce ţi-ai creat contul de client, poţi verifica online care este situaţia facturilor de energie electrică emise de furnizorul tău. Din păcate nu le poţi achita online. Dar pe viitor se pare că se va putea. Până atunci, cel puţin ai şansa să te asiguri că nu vei fi deconectat pentru neplată. Pentru că pe lângă neplăcerea cauzată de lipsa energiei electrice, care poate dura până la două zile, te mai costă cel puţin 184,14 lei taxele de deconectare şi reconectare în funcţie de tipul de branşament. Cam 450 kWh. Consumul mediu pentru un apartament pe 3 luni.
Până la urmă oricâte drepturi crezi că ai şi oricâte obligaţii crezi că are furnizorul tău, cel mai bine este să îţi aminteşti că îndemnul religios “Păzeşte-te, că şi Domnul te păzeşte!” îl aplici în viaţa de zi cu zi. De ce nu şi în cazul asta?
*Această postare nu este un punct de vedere oficial al nici unui furnizor de energie electrică şi va fi tratat ca o informare obişnuită venită din partea unui prieten!
Ai găsit informații utile?
marius
Jan 09, 2012 @ 09:21:16
Pana sa vad nota de jos, am vrut sa iti spun sa pui P ca banuiam ca e o postare platita de Electrica 😀
Acum vorbind serios, nu stiam ca pot sa-mi fac cont si la electrica. La Eon am si functioneaza minunat. Asta am sa fac cand prind factura in mana 😉
Dan Ciulea
Jan 09, 2012 @ 12:40:37
cum ma? Electrica sa plateasca bloggeri? :-))
bine ma!
oricum, un pas inainte pentru contul online!
felicitarile mele!
Mihaela Nistor
Jan 09, 2012 @ 13:30:33
S-au luat după cei de la EOn? E un pas înainte! Bravo lor, să sperăm că va fi funcţional mult timp!
N-am primit factura de la Electrica Furnizare. Ce fac? | Blog Mare
Feb 03, 2012 @ 15:02:18
[…] acest caz, mai ai o variantă… (continuarea pe danielrus.ro) window.fbAsyncInit = function() { FB.init({appId: "113322838710513", status: true, cookie: […]
Marius
Feb 03, 2012 @ 17:23:18
Ironia face ca pe site-ul https://epayments.electricafurnizaretn.ro sa nu poti face ePayments… Si asta nu e de azi de ieri, e de luni bune si asa va ramane inca o bucata buna de vreme.
Oare nu era mai simplu sa-l numeasca clienti.electrica… sau altfel, dar nu epayments? Asta fiind varianta simpla. Varianta client-oriented ar fi sa implementeze un sistem de plata online ca fara el tot la nivelul “Dorele, ne miscam si noi mai cu talent” au ramas.
daniel rus
Feb 03, 2012 @ 17:36:55
poate era mai simplu sau poate intentiile au fost de epayments si s-a intamplat ceva pe parcurs. deocamdata este util celor care dintr-un motiv sau altul, nu intra in posesia facturilor
IriA
Jun 08, 2012 @ 12:34:16
Pentru cei care vor sa-si faca cont online la Electrica Transilvania Sud pentru Brasov etc, puteti intra aici: http://www.efts.ro/invtopay.php?register
Dupa ce va creati cont, va puteti loga si plati facturile electrica on-line aici: http://www.efts.ro/invtopay.php
Se pot plati facturile direct on-line pentru toti consumatorii atat persoane fizice cat si juridice.
Sper sa va ajute 🙂
daniel rus
Jun 08, 2012 @ 12:41:05
multumesc pentru informatii!
IriA
Jun 08, 2012 @ 12:41:53
Completare:
Pentru campul SERIE CONTOR* din formularul de creare cont, va trebui sa sunati la Electrica deranjamente la numarul: cod local + 929 (ex. pt Brasov: 0268 929). Sa aveti o factura la indemana ca operatoarea va va cere codul NLC ca sa va comunice seria de contor.
dana
Jun 27, 2012 @ 11:08:31
Multumesc mult !!! Foarte de folos mesajul !!!!
clim ilda
Mar 19, 2014 @ 11:51:29
nu anteleg factura
Valy
Jan 02, 2015 @ 15:39:47
Citind postarile voastre am inteles ca aveti alt furnizor sau ma rog asa cred. Noi avem S.C CEZ Vanzare S.A Craiova. Toate bune si frumoase faci contul dar nu poti vedea online gen cont ex. Orange, Rds&Rcs unde poti vedea istoricul facturilor tale.
Medvesan
Aug 19, 2017 @ 20:52:42
Nu va functioneaza pagina
E plina de tampenii si greseli.