Oct 20 2011
N9, smartphone de la Nokia
Ieri, împreună cu Robin, am intrat în grupul celor care au pus mâna pe noul telefon Nokia N9 şi care l-au testat. Este un smartphone pe care nu prea poţi să-l poziţionezi undeva, deoarece are un sistem de operare necunoscut publicului şi se pare, cel puţin din spusele lor, că nu va exista un alt telefon asemănător.
Prima impresie este că pare un telefon bine construit. Este realizat dintr-o singură bucată de policarbonat, un material rezistent, şi chiar dacă este vorba de plastic, finisajele sunt perfecte şi dau o senzaţie plăcută la atingere. Pe partea frontală nu are nici un buton, întreg spaţiul fiind utilizat pentru ecran. Are un display generos, iar sticla curbată îţi permite să glisezi cu uşurinţă degetul pentru a folosi aplicaţiile. Pentru creşterea rezistenţei display-ului s-a utilizat Gorilla Glass. Pe lateral are butoanele de volum şi cel de pornire. Camera foto este de 8 megapixeli cu autofocus şi LED flash. Dispune de tehnologia de conectare prin NFC (Near Field Comunication). Printr-o simplă atingere a telefonului cu dispozitivul acestea se conectează fără a solicita parole, conectarea făcându-se prin bluetooth.
Personal mi-a plăcut acest telefon, mi-a plăcut cum s-a comportat, dar e adevărat că nu sunt un utilizator de smartphone, deci nu pot face o comparaţie cu un iPhone sau cu un Samsung Galaxy. Sunt alţii în măsură să o facă. Robin, de exemplu a prezentat mai multe detalii tehnice. Tot de la el am luat şi poza (deşi tind să cred că mâna e a mea 😀 ).
Chiar dacă Nokia a rămas în urmă la categoria smartphone, cu acest N9 cred că a vrut să arate că tot ce trebuie e să vrea. Şi când vrea, poate.
Daniel Rus
Oct 20, 2011 @ 05:20:25
N9, smartphone de la Nokia http://t.co/VWUr4x8s la #NokiaN9 Demo Day am fost cu @robintel
robintel
Oct 20, 2011 @ 05:25:11
N9, smartphone de la Nokia http://t.co/VWUr4x8s la #NokiaN9 Demo Day am fost cu @robintel
Robintel
Oct 20, 2011 @ 08:19:01
Da, mâna e a ta. =))