Oct 19 2011
Amintiri din călătorii
Toată lumea ştie că frigiderul reprezintă imaginea de călător a fiecăruia dintre noi. De fapt e templul călătorului. Acolo stau magneţii la loc de cinste pe post de icoane. În cazul nostru, globuleţele care au în interior ceva reprezentativ al locului vizitat, concurează serios cu magneţii de frigider. Depinde care ne place mai mult.
Recent au venit în vizită doi prieteni din Italia. Au fost impresionaţi de câteva locuri vizitate, dar totuşi nu au cumpărat nici măcar un magnet sau o felicitare. Dacă mă gândesc bine, nu au avut nici măcar un aparat foto. În schimb au fost foarte impresionaţi de Fabrica de Bere din Cluj. Imediat ce au păşit înauntru şi au văzut locul, prima lor reacţie a fost “Daniel, can we buy a t-short or some souvenir with The Beer Factory?”. Le-am dat un răspuns care i-a dezamăgit. Eu însă eram bucuros că în sfârşit au reacţionat mai mult decât un simplu “very beautiful”.
Sunt convins că nu au fost singurii care au dorit să cumpere o amintire de acolo. Mi-a confirmat Marius Pan, care caută aşa ceva pentru nişte prieteni, însă fără succes.
Mă întreb oare cât de greu este să ai şi aşa ceva la vânzare într-un loc frecventat de foarte multă lume? Halbe, pahare, tricouri, o figurină reprezentând un urs care să ţină în braţe o halbă imensă sau un butoi de bere sau ceva pe care să fie inscripţionat Fabrica de Bere. Ar fi un plus pentru imagine şi o amintire pentru cei care le trec pragul.
Daniel Rus
Oct 19, 2011 @ 11:19:57
Amintiri din călătorii http://t.co/xxxylSeo [peblog]
marius
Oct 19, 2011 @ 16:02:26
eu am doua halbe cu Ursus de acum…12-13 ani castigate la un concurs de frate-miu. Le pun in vanzare 😀 (abia acum mi-a venit ideea) Arata si bine, sunt din ceramica 😉
daniel rus
Oct 19, 2011 @ 16:05:00
el stie? 😀 asadar, cine e interesat sa lase un mesaj 🙂
marius p.
Oct 19, 2011 @ 18:47:50
RT @danielrus Amintiri din călătorii http://t.co/lpwQ2dz2 [peblog]