May 31 2011
Noi vrem pietonale
Sibiul este un oraş care m-a fascinat de la prima atingere. Fiori reci mi-au alunecat pe spate imediat ce am păşit timid în Piaţa Mare. O curte interioară imensă ferită de claxoane, de gazele de eşapament, de nervii generaţi de traficul infernal, şi a cărei linişte era tulburată doar de câte un artist boem care mângâia uşor corzile unei chitare sau de câte un grup de vizitatori cu ochii migdalaţi, mi se deschidea înaintea ochilor. Imediat lângă, o altă curte dar mai mică, Piaţa Mică, păstrează şi ea caracteristicile surorii mai mari şi te face să uiţi că există industrie de automobile.
Da, la Sibiu se poate.
Sunt convins că fiecare oraş îşi doreşte astfel de locuri, astfel de oaze de linişte. Numai că de la dorinţă la putinţă e cale lungă. Şi Clujul le are. Grădina Botanică, Parcul Central, Dealul Cetăţuia sunt doar câteva dintre ele. Nu înţeleg de ce se încăpătânează câte unul de fiecare dată cu propunerea ca Bulevardul Eroilor şi Piaţa Unirii să devină pietonale. Sunt cumva piţiponci şi simt nevoia unui loc de promenadă extins şi în văzul tuturor? Că dacă nu, sunt atâtea alte locuri în care te poţi relaxa sau plimba. Trebuie doar să vrei.
Vineri, pe 27 mai, dorinţa închizătorilor-de-Eroilor-şi-Unirii s-a îndeplinit, iar rezultatul surprins în imediata apropiere a fost acesta.
Cam asta ar putea fi imaginea unui oraş Cluj Napoca după transformarea Eroilor şi Pieţei Unirii în pietonale. Lumea circula tot pe trotuar chiar dacă aveau la dispoziţie cele 3 benzi ale străzii Napoca, iar ambulanţele stăteau cuminţi blocate în trafic. La ele s-a gândit cineva?