Apr 29 2011
Hai la concert Iris!
Una dintre formaţiile legendare ale rock-ului românesc, Iris, vine la Cluj în 8 mai pentru a susţine un concert în cadrul mega-evenimentului Transilvania Music Event. Pe durata celor 3 zile ale evenimentului vei putea face cam de toate: bungee jumping, streetball, escaladări, training-uri şi workshop-uri în aer liber, dar nu în ultimul rând vei putea asculta muzică de cea mai bună calitate. Fanii muzicii electronice îi vor avea pe Vali Bărbulescu pe 6 mai şi pe Pete Tong pe 7 mai, iar cei care preferă muzica nemuritoare vor putea fredona celebrele melodii Floare de Iris, Cine mă strigă în noapte, Să nu crezi nimic şi multe altele alături de vocea inegalabilă a lui Cristi Minculescu.
Evenimentul este organizat de StudCard în Parcarea Polus Center Cluj (sau Floreşti? 😀 ) unde te aşteaptă cu multe surprize. Ce mi-au dat voie să îţi spun, e că berea va fi la 3 lei 🙂 iar pe restul le descoperi acolo.
Biletele pentru concerte se găsesc sediile StudCard (Sediu Volksbank str. Regele Ferdinand nr. 18 şi Str. Observatorului nr. 1-3), dar cel mai bine intri pe site-ul evenimentului unde găseşti toate informaţiile.
Credeai că e asta e tot? Nu. Am 3 invitaţii pentru concertul Iris din 8 mai. Cine le vrea? Da, ştiu că sunteţi mulţi iubitori de Iris şi mă bucur. Facem în felul următor. Laşi un comentariu în care să îmi povesteşti pe scurt (sau lung) o amintire care te leagă de una din piesele celor de la Iris. Asta până pe 5 mai la ora 12:00. Eu le adun, le bag în urnă şi vedem cine e norocos. Asta pe la ora 16:00. Ok? Hai, play la melodiile lor şi lasaţi amintirile să curgă.
PS: neaparat să laşi comentariul cu o adresă de e-mail valabilă să te pot contacta pentru premiere
PS2: Perioada de înscriere s-a terminat. Voi reveni cu norocoşii, care vor primi şi un mail de informare.
PS3: Bun. Se cunosc cei trei câştigători. În ordinea randomizării, aceştia sunt:
Aşadar Bogdi, Alina şi Simina Sas vor primi un mail de felicitare, iar ei vor trebui să-mi dea câteva date personale, cu promisiunea de a nu fi utilizate în alte scopuri. 😀 Apoi duminică, la intrare tot ce trebuie să faceţi este să vă spuneţi numele, pentru că sunteţi pe Lista lui Iris
Mie îmi pare sincer rău că nu vă pot trimite pe toţi la concert, dar în viaţă nu toate ies aşa cum vrei.
Sper să ne vedem la Iris.
Marian Hurducas
Apr 30, 2011 @ 20:37:15
Hai la concert Iris! http://t.co/53FzQly via @danielrus
Groparu Nemernic
Apr 30, 2011 @ 20:41:45
Hai la concert Iris! | Daniel Rus http://t.co/p8T97Zg via @danielrus
Stefania Baciu
Apr 30, 2011 @ 20:44:32
Hai la concert Iris! | Daniel Rus http://t.co/h3MuhiP via @danielrus
Dan Ciulea
May 02, 2011 @ 06:50:09
Hai la concert Iris! | Daniel Rus http://t.co/vXcvCz2 via @danielrus
Mina Pop
May 02, 2011 @ 07:06:07
i-am vazut de atatea ori, dar parca m-as duce si acuma RT @ciulea: Hai la concert Iris! | Daniel Rus http://bit.ly/lOkQHi via @danielrus
PANFI
May 02, 2011 @ 08:56:39
de fiecare data cand ascult Iris imi aduc aminte de primul concert Iris la acre am fost prezent: anul 1 de facultate, platoul Salii sporturilor din Cluj, pe piesa Baby am dansat cu prima mea cucerire din viata de student:)
alina
May 02, 2011 @ 09:30:35
hmmm Iris…. prima mea amintire legata de Iris e si normal legata de un baiat, a fost un crush la patrat :)) crushul pentru baiat s-a cam dus dar i’m still in love with Iris
Simina Sas
May 02, 2011 @ 09:48:29
Cel mai frumos concert Iris a fost Iris 30 de ani tinut pe Otopeni. A fost cel mai frumos si incendiar concert la care am luat parte…si pot sa spun ca am fost la destule, inclusiv la AC/DC:).
Si am ajuns sa cantam si sa urlam cu totii IRIS AETERNA, IRIS Maestras, Niciodata singur Impreuna cu voi in timp ce avioanele survolau deasupra noastra. Mi-au dat lacrimile de fericire si emotie si acest lucru se intampla ori de cate ori ascult aceasta piesa si imi amintesc cu mult drag acel concert!
Asa ca dragi prieteni haideti sa ne bucuram in continuare de Iris!
Bogdi
May 02, 2011 @ 10:33:58
Anii facultatii mi-au fost marcati profund de Iris. Piese lor vor ramane Pentru Totdeauna in sufletul meu, precum Ingerii Goi au trecut Dupa Miezul Noptii prin Desertul Amintirilor si au lasat unui popor un Cantec Infinit, o Dorinta si o Evadare De Cinci Stele intr-o lume superba, plina de dragoste si de admiratie pentru IRIS.
IRIS, te iubim si iti multumim ca ne faci viata minuntata!
Ioana
May 03, 2011 @ 18:42:38
concertul celor de la Iris a fost primul concert la care am participat 🙂 pur si simplu minunat !
Sebastian Gherghel
May 04, 2011 @ 08:33:32
Am multe amintiri frumoase legate de IRIS dar totusi imi lipseste ceva… nu am avut ocazia sa particip la un concert Iris dupa lansarea ambumului “12 Porti” care imi place la nebunie. Dar acum am aceasta oportunitate asa ca ne vedem duminica la Polus :D.
Long live Rock’n’roll \m/
Daniel Rus
May 04, 2011 @ 14:59:02
sa nu uitam ca duminica e concert Iris la #cluj (sau floresti) http://j.mp/kJEQrN organizat de @studcard
Daniel Rus
May 05, 2011 @ 05:04:36
numai pana azi la ora 12! http://j.mp/kJEQrN
radhoo
May 05, 2011 @ 07:14:14
Tin minte ca acum vreo 5-6 ani eram la Satu Mare, la zilele orasului impreuna cu niste prieteni si la un moment dat a trecut pe langa noi Cristi, tocmai coborase de pe scena si cauta o bere rece…Atunci am avut o mica discutii, daca e “ala de la Iris”, dupa care l-am urmarit cateva minute :)) ( PS: el era :)) )
Daniel Rus
May 05, 2011 @ 08:24:17
mai ai 37 minute pentru a te inscrie in cursa pentru bilete la concertul Iris organizat de @studcard http://j.mp/kJEQrN
Marian Hurducas
May 05, 2011 @ 08:26:47
RT @danielrus: mai ai 37 minute pentru a te inscrie in cursa pentru bilete la concertul Iris organizat de @studcard http://j.mp/kJEQrN
oana pasat
May 05, 2011 @ 09:16:12
RT @danielrus: mai ai 37 minute pentru a te inscrie in cursa pentru bilete la concertul Iris organizat de @studcard http://j.mp/kJEQrN
Până la urmă au venit la Cluj | Daniel Rus
May 30, 2011 @ 07:13:24
[…] trâmbiţatul concert Iris de acum douăzeci şi ceva de zile care a fost anulat din motive de forţă majoră a avut loc până la urmă, dar de această dată […]