La români chiar şi calea aerului are denivelări

Nu m-am urcat niciodată cu frică într-un avion, ba din contră abia aşteptam să simt decolarea şi virajele. Anul trecut la întoarcerea din vacanţa petrecută în Spania am trecut pe deasupra unei furtuni de tip bambu, din aia cu başi şi stroboscoape, iar eu stăteam lipit cu nasul de hublou ca nu care cumva să ratez vreun bliţ şi mă manifestam energic încât m-ar fi invidiat până şi iepuraşul care durează, durează, durează. Lângă mine lumea se ruga, îşi făcea cruci şi mai arunca timid un ochi înspre afară. Nici până în ziua de azi nu ştiu ce ne-a scăpat: rugăciunile şi mătăniile sau optimismul meu. 😀

Tot anul trecut, dar de data asta la primul meu zbor cu avionul, am avut parte de o aterizare care îţi gâdila adrenalina indiferent de numărul de zboruri pe care le-ai efectuat înainte. După primele trei viraje pasagerii au acompaniat fiecare tumbă a avionului cu celebrul uuuoooăăăă. Tot ce am putut să zic a fost “oare nenea ăsta ştie ce face?!”, apoi m-am uitat liniştit la clădirile peste care treceam şi la maşinile care treceau pe sub noi. Uneia i-am observat numărul de înmatriculare.

Duminică la întoarcerea din Roma am asistat la primele aplauze pentru decolare. Într-adevăr a fost o decolare mai energică, dar totuşi a fost o noutate, cel puţin pentru mine. După nici 10 minute de zbor m-am simţit japonez. Un cutremur de mare intensitate a cuprins întreg avionul. Se zguduia că mă mir cum a rămas întreg. Cum stăteam liniştit în scaun, simt un alt tremur venind de undeva din apropiere. Nu era sincronizat cu cel al avionului aşa că am început să caut sursa. Era prietena mea. Niciodată nu mi-a luat atât de mult să o liniştesc. I-am zis “Cât timp nu o ia în jos, nu e nici o problemă. Doar vor să ne aducă aminte de ce vom simţi în taxiul care ne va duce spre casă. Şi mai mult, ai văzut şi tu că avionul are culoarea straielor preoţilor de la Biserica San Pietro, deci nu are cum să iasă urât”.

Până la urmă în tot răul e şi un bine. Sunt atât de obişnuit cu asemenea zgâlţâieli de la drumurile ţării, încât mi se par parte din viaţă. Iar poate lucrul cel mai important: dacă se întâmplă ceva grav, sigur nu te transformi într-o legumă.

Abia aştept să zbor din nou, pentru că mă transform într-un copil care a primit jucăria mult dorită!


sursa foto: www.alexmazilu.ro