Se ieftineşte curentul!

În 14.12.2016, ANRE ne informează printr-un comunicat de presă că energia electrică pentru clienţii casnici se va ieftini din 2017 cu aproximativ 6,47%. Creşterea tarifelor reglementate după introducerea taxei pe stâlp a fost de aproximativ 3,8% (zona Transilvania Nord). Încă nu am găsit să studiez Ordinul 115/2016 ca să văd exact care vor fi noile tarife să pot actualiza factura în format excel, dar cu siguranţă va apărea în câteva zile. Ţinând cont că ultimele scăderi a tarifelor la consumatorii casnici au fost de aproximativ 3%, cred că e lesne de înţeles că acum reducerea e mai mare datorită eliminării taxei pe stâlp.

Redau mai jos ce e mai important din comunicat:

Ca urmare a analizei datelor transmise de operatorii de distribuție concesionari și a calculelor preliminare a veniturilor reglementate, cu luarea în considerare a corecțiilor anuale efectuate conform cadrului de reglementare în vigoare, tarifele calculate pentru anul 2017 înregistrează, faţă de anul 2016, scăderi cuprinse între 3,80% și 9,04 %.

Aprobarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de furnizorii de ultimă instanță clienților casnici va conduce, în anul 2017, la o reducere a acestora cu cca. 6,47 % față de cele aplicate în anul 2016, reducere datorată, în principal, scăderii tarifelor specifice de distribuție a energiei electrice aprobate în ședința de astăzi, precum si reducerii prețului de achiziție a energiei electrice din contractele reglementate.