Puteți pune voi titlul în comentarii

În urmă cu un an, un an jumate, am început să căutăm locul în care urma să organizăm petrecerea de nuntă. După multe căutări, am ajuns și în zona Făget, la un restaurant cu stil. Prima întâlnire am avut-o cu o doamnă, care ne-a explicat cum ar urma să fie, care sunt meniurile, cum se aleg băuturile, cum se organizează degustarea și alte cele. La următoarea, doamna era ocupată cu doi tineri care urmau să se căsătorească în weekend-ul următor și au venit pentru degustare, așa că am fost lăsați în grija soțului dânsei. Nu a trecut mult până când acesta a început să ne explice cât de bine ar fi să-i alegem pe ei, pentru că ceilalți sunt niște neprofesioniști care te fură, te mint și garantat îți vor strica marea zi. Am stat, l-am ascultat și am plecat. La ieșire, i-am văzut în hol pe doamnă și pe cei doi tineri care degustau direct dintr-un pliant: „În realitate totul va fi și mai aspectuos și foarte gustos!” le explica domana tinerilor.

Am plecat de acolo cu un gust amar și nici nu ne-am mai întors vreodată. E posibil ca totul să fi decurs perfect și în cazul celor doi tineri, și în cazul altora. Nu știu. Eu sper, pentru binele lor, să fi fost totul la superlativ. Însă știu sigur că niciodată nu voi alege pe cineva care vrea să-mi demonstreze calitățile sale din pliante și făcând mișto de concurență, pentru că am nevoie de un partener de afaceri nu de un miștocar!