Eu vara nu sex

De două săptămâni aerul fierbe la propriu. Nici nu mai e nevoie să pornești aragazul să faci o ciorbă de burtă. E suficient să pui tot ce trebuie într-o oală și să o lași să fiarbă la aer mic. În două-trei ore o poți servi cu smântână, mujdei de usturoi, puțin oțet și ardei iute. Dar nu înainte să plimbi puțin lingura prin farfurie, apoi să sufli să nu te opărești. No, poftă bună!

Pe o vreme caniculară, ca să nu pară că ai ascuns în hainele tale un cadavru, dușul și rocada hainelor purtate cu altele curate și frumos parfumate la interval de timp de 5 minute este necesară ca nimerirea pe timp de criză măcar o dată a celor 6 numere extrase de Loterie de două ori pe săptămână.

După vreo trei reprize de duș, Ghiță se așeză lângă Tina, în pat. De cum se așeză, cearșaful îi lăsă o arsură de gradul 1,23. Cu toate astea, dori să se apropie de Tina. Și acționă ca atare.

-Auzi, de ce te tot bagi în sufletul meu? îi zise Tina dând ușor dintr-un e-book reader folosit pe post de evantai improvizat.

-Pentru că te iubesc! îi răspunse Ghiță plin de dorință.

-Auzi, nu ai vrea să mă iubești mai spre iarnă?