May 28 2013
Am avut un vis: previziuni despre viitor
Acum ceva timp făceam un exercițiu de imaginație despre cum va arăta România politică în viitor. De fapt nu e un exercițiu de imaginație, ci mai degrabă o lecție de istorie despre interese proprii care au dus la crearea și desfacerea unor alianțe. De ce ar fi acum diferit? Nu e. Poate doar în mintea celor care sorb fiecare cuvânt spus la emisiunile în care se vorbește mult și nimic sau despre nimic.
Hai să mai fac unul. USL se va destrăma, partidele de dreapta își vor aminti că era o perioadă în care își împărțeau jucăriile, și era bine, și vor încerca din nou acest joc. PSD-ul va rămâne singur, dar asta nu va mai conta foarte mult, pentru că până atunci vor privatiza tot ce se mai poate, a se citi „vinde tot ce se mai poate”, și își vor deschide larg buzunarele pentru comisioane.
Cei care vor veni după, mai mult ca sigur, vor fi nevoiți să ia măsuri nepopulare, dar poate necesare, care vor atrage nemulțumirea românilor care se vor apropia de cei care îi vor condamna zilnic, la televizor, în emisiunile în care se vorbește mult și nimic sau despre nimic, pe ceilalți. Cel mai probabil de PSD.
Și uite așa, vom reintra într-o buclă pe care o experimentăm de ceva vreme. De ce? Pentru că așa-i românul!