Să nu uitaţi de Nicuşor!

Nicuşor Ciorbă a fost ofiţerul de presă al FC Universitatea Cluj mai bine de 10 luni. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, a reuşit să schimbe în bine imaginea clubului în special pe partea de online. Nu spun asta doar pentru că a fost primul care a aşezat bloggerii la aceeaşi masa cu jurnaliştii, ci pentru că s-a simţit interacţiunea continuă pe acest segment.

Ar fi păcat ca munca începută de el să nu fie continuată şi dezvoltată tot de el, pentru că a făcut o treabă foarte bună. Idei are, trebuie doar lăsat să le pună în practică.

Poate acest mesaj va ajunge şi la cei care pot lua o decizie în acest sens. Azi are loc o şedinţă la U Cluj. Poate cineva aduce în discuţie şi acest aspect. Clubul are nevoie de un ofiţer de presă profesionist. Presa, bloggerii şi în general suporterii abonaţi la contul de Facebook al clubului au nevoie de informaţii oficiale şi corecte.