Dacă nu e profanare nu e știre?

Tot ieri, după ce am văzut în Parcul Central iarba cât casa, am trecut pe lângă Monumentul rezistenţei anticomuniste aflat în imediata apropiere. Câteva plăci de granit s-au desprins şi s-au spart. Nu cred că de această dată se poate vorbi de distrugere. Cel mai sigur, timpul și proasta execuție a monumentului și-au spus cuvântul.

Cele două steaguri, al Uniunii Europene şi al României, erau căzute. Grele steaguri!

Azi dimineață, locul arăta puțin altfel. Steagurile lipseau, iar bucățile desprinse erau adunate și asezate sub un pet de bere.

Vă puteți imagina cum ar fi sunat știrea în care tramvaiul mov, un taximetrist sau un avion de mici dimensiuni ar fi provocat desprinderea acelor plăci?