Jun 2 2012
Drumurile noastre poate…
Din punct de vedere al drumurilor pe care le utilizez cel mai mult şi cel mai des, mă pot numi un norocos. Nu sunt proaste, dar nu sunt nici extraordinare, deci per total e bine. Deşi poate unii veţi zice că mă învârt pe maxim 10 km de drum, şi ăla proaspăt asfaltat, nu e chiar aşa. Cu ajutorul google maps, am calculat distanţele pe care le utilizez cel mai des, şi cel mai mult, şi au ieşit cam 670 km. Din Cehu Silvaniei până în Galaţi.
Marea problemă a drumurilor noastre, atât câte avem, e că nu există marcaje nici pe axul drumului, nici pe margini. Sau unde există sunt doar o palidă urmă a ceea ce ar trebui să reprezinte un marcaj.
Ieri am pornit spre Galaţi. Tot drumul a plouat. Şi era şi seară. Lipsa marcajelor, ploaia însoţită de rafale de vânt şi farurile maşinilor din sens opus, mi-au creat mari probleme de vizibilitate. Singurul lucru pe care îl puteam face e să reduc viteza, să ţin volanul fix şi să sper că nu e nimic pe marginea drumului sau nu apare o curbă. Când venea o maşină care avea faruri xenon, dacă ţineam ochii deschişi sau închişi era fix acelaşi lucru. În schimb pe porţiunile de drum unde existau marcaje atât pe ax cât şi pe margini, lucrurile au stat cu totul altfel.
De fiecare dată când eram la o nuntă sau petrecere unde se punea melodia lui Dan Spătaru “Drumurile noastre”, toţi cei prezenţi cântau cât îi ţineau plămânii “Drumurile noastre poate se vor asfalta vreodată”. Eu aş cânta altceva “Drumurile noastre poate se vor marca vreodată”.
Jun 02, 2012 @ 19:00:00
Eh, nu e rau…macar bine ca e asfaltat…sunt alte zone nici asfaltate ce sa mai vorbim de marcaje…