Şofer pe drumurile patriei

O dată la două luni, sau uneori la trei, fac un drum Cluj – Galaţi. 585 km cu o durată de 8 – 9 ore. În aproape 3 ani am făcut acest traseu de foarte multe ori. Am întâlnit mii de inconştienţi şi tot atâția potenţiali donatori de organe. Nu îmi amintesc să fi făcut acest drum fără să întâlnesc cel puțin un accident de circulaţie atât la dus cât și la întors. Dacă aveam şi o cameră de filmat, cu siguranţă aveam suficiente subiecte pentru un site în genul trafictube.

Am renunțat demult să încerc să găsesc o explicație la graba exagerată a unora, chiar dacă cele patru roți erau atașate unui coșciug, sau la inconștiența altora care depășeau în curbă ori când din sens opus venea un tir. O fi și ăsta un mod de viață. Dar dacă nu ți-e frică de moarte și nu-ți pasă de integritatea fizică, înseamnă ca nu ai nimic de pierdut, iar asta e trist.

Din când în când se dau publicității unele sondaje care arată în cine au încredere românii. Încă nu am găsit nicăieri nici o referire a încrederii românilor în șoferi. De ce în șoferi? Simplu. Sunt peste 6 milioane de români posesori de permis. Poate chiar mai mult. Dacă nu ar exista încrederea că cel de pe contrasens își va păstra banda, nu cred că ar mai conduce nimeni. Și totuși, șoferii nu sunt pe lista încrederii.