Idei bune de la Cluj

Nu de puţine ori mi s-a întâmplat să fiu rugat să spun o poveste. Şi nu doar de copii. Chiar şi de adulţi. Cred că tuturor ne plac poveştile, pentru că am crescut cu ele şi poate ca încă nu suntem gata să renunţăm la ele. Dacă în timpul copilăriei eram pasionaţi de poveştile în care binele învinge răul sau în care cei cuminţi sunt răsplătiţi, acum cred că ne captivează poveştile de succes, care au ca protagonişti oameni sau firme care au reuşit în domenii la care poate alţii doar au visat frumos sau poate nici măcar nu au îndrăznit să viseze.

De asemenea poveşti de succes vor avea parte bloggerii care vor participa la evenimentul Cluj Brands Tour din 9 şi 10 septembrie, iar personajele acestor poveşti vor fi Banca Transilvania, Farmec, Napolact, Vitacom, Ursus, Jolidon şi Trilulilu.

Ideea acestui eveniment le aparţine Floricăi şi lui Zicu, mogulii televiziunii TVdece, care au fost ajutaţi de Zăineasca şi Ruben cu design-ul, respectiv site-ul.