Facebook-ul, gaură în bugetul firmelor

Cercetătorii cercetează. Ce? Nu are importanţă. Orice. Ultima găselniţă e legată de grija pentru angajatori şi cât pierd ei cu angajaţii care stau câte 20 de minute pe platforma de socializare Facebook. Au folosit ei ceva formulă magică şi au constatat că o firmă cu 50 de angajaţi iubitori de Facebook pierde anual 65.000 dolari. Probabil aşa o fi, dar nu cred că rezultatul cercetării este aplicabil şi la noi. Nu ştiu câte firme au 50 de angajati care să aiba muncă de birou.

Dacă e să mă întrebaţi pe mine, 20 de minute de stat pe Facebook chiar şi de la muncă nu e mult în condiţiile în care la o ţigară se stă cel puţin 15 minute, iar în cele minim 8 ore petrecute la muncă un fumător bagă cel puţin 5 tigări. Faceţi voi calculul. Adică mai bine Facebook decât ţigări. 😀 (zic eu)

După acest articol de pe blogul lui Marian, propun să facă o nouă cercetare prin care să determine cantitatea de pişu pe care trebuie să o lase un animăluţ prin casă astfel încât o persoană, fie bărbat sau femeie, să renunţe la ideea de a-şi cumpăra unul.

La comentarii este liber pentru noi propuneri.