Schengen, Schengen ah ce vis fierbinte!

Când ne-a lovit în nas uşa pe care ne-a trântit-o Schengen-ul, mă mir că nu s-a decretat zi de doliu naţional. La ce popor de plângăcioşi suntem, se potrivea de minune. Nici nu sesizam diferenţa. Ba mai mult aveam impresia că face parte din istorie, iar din anul următor tot românul primea o zi liberă şi toată(…)

Suntem cei mai buni la găsirea soluţiilor pentru drumuri

Avem nişte drumuri, repara-s-ar odată! Cu gropi, cu denivelări, fără marcaje, fără indicatoare de orientare, aşa pline de lipsuri cum sunt, sunt drumurile noastre. Altele nu avem, deci trebuie să ne obişnuim cu ele. Cele pline de gropi îţi dau senzaţia că te afli într-o căruţă pe uliţele unui sat cu drumuri în cel mai(…)

Cultura renaşte în Parcul Central

Aici vă spuneam de pofta de lectură pe care mi-a dat-o ultima carte pe care am citit-o şi despre dorinţa mea de a pune rapid mâna pe altele, nu cumva să îmi treacă. Ştiu exact cum să fac rost de o carte. Sâmbătă la ora 10 merg în Parcul Central din Cluj Napoca, pentru că(…)