Low cost? Mai trage o dată

Necunoaşterea unei legi sau necitirea unui contract pe care ai pus bifa înainte să dai ok-ul final şi mai apoi banul, nu te scuteşte de sancţiunile stipulate în caz de încălcare. Oricât te-ai plânge sau ai ţipa, oricât de rău ţi s-ar face, pui banul jos sau nu treci, după caz.

Mult iubita companie aeriană care are aceeaşi coloare ca echipamentul de joc al cardinalilor de la Vatican şi care ne mai scoate şi pe noi înspre lumile civilizate pe bani mai puţini, are nişte reguli de care eşti informat când achiziţionezi un bilet de călătorie. În mod normal, ar trebui să se verifice respectarea lor de fiecare dată, dar după cum bine puteţi bănui, la români se inchide un ochi, lăsându-l de veghe pe cel de sticlă. De cele mai multe ori, dacă nu chiar de fiecare dată, bagajul de mână nu se mai verifică nici în măsurătorul standard de la predarea bagajului de cală nici la cel de la îmbarcare. Este adevărat că de când cu noile formalităţi de check-in din faţa calculatorului, nu mai ai nici un motiv să mai treci pe la banda de bagaje, mergi direct la scanner.

Odată ajuns în avion nu mai ai nici o grijă, în afara celei de a ajunge întreg la destinaţie, iar acolo cum să cheltui banii. Pardon, euroii.

E drept că am zburat doar de 3 ori până acum. De două ori în Italia şi o dată în Spania, dar de fiecare dată la întoarcere au verificat bagajele de mână. Ultima dată la întoarcerea de la Roma s-a lăsat cu un mini-scandal, cu leşinuri, cu chete printre cunoscuţi pentru a plăti bagajul de mână care de fapt era din categoria celor de cală. Cert e că nimeni dintre cei a căror bagaj nu a intrat în acel măsurător, nu a trecut fără să achite între 35 şi 65 euro.

Se poate lansa ipoteza că din dorinţa de a mai aduce un ban în plus, compania lasă clienţii la plecarea de pe un aeroport fără să insiste la verificarea bagajelor, pentru ca mai apoi să le taxeze suplimentar la întoarcere. E de ştiut că fiecare îşi cumpără câte ceva de dincolo şi nu prea le vine să le abandoneze.

Este limpede că vina este a zburătorilor. Ei sunt în neregulă. Dar totuşi e vorba de indiferenţă, necunoaştere sau dorinţa românului de a mai “fura” puţin?