A fost odată un Cluj tricolor

Cu siguranţă vă amintiţi de perioada în care domnul primar Funar a vrut să arate lumii întregi, pe bani publici, cât de naţionalist e el şi cât de mult ţine el la acele 3 culori de pe drapelul naţional. A vopsit tot. Bănci, pubele, goşuri de gunoi, stâlpi, chiar şi beculeţele de sărbători trebuiau să fie în roşu, galben şi albastru, iar asta făcea din oraşul Cluj Napoca un oraş unicat, cel puţin în România.

Timpul a trecut, primarii s-au schimbat, iar tricolorul a dispărut de pe bănci, pubele şi coşuri de gunoi.

Uneori mă întreb dacă a fost o mişcare bună să dispară toate.  Poate era mai bine să se păstreze măcar o bancă tricoloră, care să fie protejată şi introdusă printre obiectivele de vizitat ale oraşului. De ce să nu fi rămas pentru generaţiile viitoare o Bancă a lui Funar pe care orice vizitator care ajunge la Cluj să o poată vedea? Se putea merge până la a fi împrejmuită de un gard, iar accesul la ea să fie taxat. Cu siguranţă mulţi ar fi scos, să zicem, un 5 lei pentru a face o poză de facebook pe celebra bancă.

sursa foto