Aventuri la ia-mă nene!

Într-o noapte neagră şi în mijlocul unei furtuni de zăpadă puternice, am fost nevoit să fac autostopul. Timpul trecea, nici o maşină pe drum, iar furtuna făcea să nu văd la nici 2 paşi înainte. La un moment dat, de nicăieri apare o maşină şi opreşte în dreptul meu. Fără să analizez prea mult situaţia, urc în maşină. Închid uşa şi maşina porneste uşor. Întorc privirea spre volan, vrând să-i mulţumesc şoferului pentru amabilitate şi încremenesc. La volan nu era nimeni! Maşina mergea. Eram îngrozit. Stăteam cu spatele lipit de scaun fără să pot scoate o vorbă. Apare o curbă. Încep să mă rog să scap cu viaţă. Prin faţa ochilor mi se derulau scenele importante şi exact când a intrat maşina în curbă, apare o mână prin geam şi roteşte volanul. Paralizat de groază vedeam cum la fiecare curba, mâna apărea prin geam şi rotea volanul.
La un moment dat apare un oraş, îmi fac curaj şi sar din maşină. Intru în primul bar care îmi iese în cale şi ud şi înspăimântat cer 2 pahare de vodcă şi le povestesc celor din bar experienţa prin care am trecut. Toţi cad pe gânduri când îşi dau seama că plângeam, deşi nu eram beat. După un sfert de oră în bar intră alţi doi tipi îngheţaţi bocnă şi văzându-mă acolo, unul dintre ei îi zice celuilalt:
-Auzi mă, ăsta nu e tâmpitul ăla care s-a urcat la noi în maşină în timp ce noi o împingeam?