Puternică şi bună

În spatele fiecărui bărbat puternic, se găseşte o femeie puternică! parcă aşa era, nu?

Persoanele în vârstă şi RATUC-ul

Dimineaţă când mă duc la muncă, la 6:45, autobuzul/troleul e plin de persoane în vârstă. Am renunţat să mă întreb unde au ei de mers zi de zi, în condiţiile în care majoritatea instituţiilor sau ghiseelor se deschid după ora 8. Într-o dimineaţă, urc intr-un autobuz care era aproape gol. Mă aşez. Lângă mine se(…)

Am pierdut orice “noţiune” de cenzură?

Uite-i si pe francezii astia… Stiu sa faca parfumuri, haine si greve. Si toate le fac bine! Ne-am putea raporta la ei… Dar ei oare la randul lor, oare la cine se raporteaza? De la cine incearca sa se mai… inspire? Parca noi nu am avea suficienti oameni de valoare (nu ne pasa, nu-i ascultam).(…)

PSD şi PNL ne pregătesc pentru viitor

Prin eşecul moţiunii de cenzură, PSD şi PNL ne pregătesc pentru eşecul ce va urma în eventualitatea în care ar ajunge la putere. Dacă momentan nu fac nimic constructiv şi se ocupă doar de moţiuni care le ies aşa cum se vede, când nici pe acestea nu le vor mai putea face, ce le va(…)

Sunt cel mai tare!

Dacă pentru un gol sau un penalty apărat, fotbaliştii sar şi ţopăie de parcă ar fi descoperit viaţa veşnică, mă întreb cum au reacţionat Einstein, Arhimede, Pitagora, Gauss sau Lagrange când mai descopereau ceva, un chirurg căruia i-a reuşit o operaţie grea sau un profesor a cărui elev a câştigat o medalie internaţională la o(…)

Misoginismul e la el acasă în blogosferă

Cât timp va genera trafic, bloggerii vor folosi mereu acest subiect în articolele lor. Ceea ce surprinde este promptitudinea doamnelor care intră, citesc, comentează, se antrenează în discuţii şi le alimentează inspiraţia care este de cele mai multe ori bolnavă. E un fel de manelotecă. Nimeni nu suportă, dar toţi ascultă. Nu este plăcut să(…)

Tati, hai să vorbim despre sex!

Se pare că un studiu făcut de…(nu este precizat, dar cu siguranţă britanicii sau americanii sunt responsabili), arată că fetele şi-ar dori să discute cu taţii lor despre sex. Săracii oameni! Ce aveţi cu ei? Posibil cele care au taţi bogaţi şi-ar dori o asemenea discuţie, să pună mâna mai rapid pe averea bătrânului. [ziare.com]

Presiuni, dar doar din partea noastră!

Se fac presiuni asupra angajaţilor să nu participe la miting (lideri sindicali). Se fac recomandări să participe cât mai mulţi oameni la miting (opoziţia). Care este diferenţa între ele? Doar partidul dinspre care vine recomandarea. Aşa că lasaţi-mă cu presiuni şi blablauri ieftine televizate. Dacă e de la noi e bună, dar dacă e de(…)

De ce Cluuuj?

Mulţi se întreabă de ce în Ardeal se spune Cluuuj şi nu simplu Cluj. Pornind de la calmul ardelenesc şi de la bancurile cu ei generate tocmai de acest calm, mulţi răspund pentru că nu te grăbeşte nimeni, ceea ce nu e foarte departe de adevăr, dar eu cred că motivul este altul.

Rugămintea unui Gropar

Cel mai vestit gropar din România pe numele lui de scenă Groparu, vă roagă pe voi pe toţi, de la cel mai mic până la cel mai mare, de la cel mai avut, până la cel mai oropsit, să vă îndreptaţi gândurile şi spre Zolty. Aceste gânduri pot fi de natură financiară sau muncă voluntară.(…)