personal

N-a mai rezistat şi s-a urcat pe mine

-Salut Corina, ce faci? -Bine, zice ea, am luat o pauză. -Când pot să trec pe la tine, că nu mai pot. Simt că explodez. Trebuie să mă rezolvi neaparat! -Stai să îmi consult agenda, să văd când pot, că mai vor şi alţii. După o pauză scurtă îmi spune: -Ar fi ceva, dar trebuie(…)

Femeile şi fotbalul

Cu mici excepţii, femeile nu prea au răbdare să privească un meci de fotbal cap-coadă. Uneori, neavând încotro, se uită. Şi atunci încep să numere de câte ori a ieşit mingea afară, de câte ori a căzut un jucător sau să ne reamintească la fiecare prim-plan că jucătorul filmat va scuipa (asta chiar le iese).(…)

Părinţi kamikaze

Să fii părinte cred că este unul dintre cele mai înălţătoare momente ale vieţii. Asta am văzut la soră-mea şi aşa reiese din declaraţia gropărească de la punctul 11. Ce nu înţeleg eu, este de ce le cumpără jucării care fac zgomot puternic? Să ţipe apoi la ei să facă linişte, dar de fapt să(…)

Medicamente şi iar medicamente

Am observat în ultimul timp că la fiecare a 3-a reclamă sau poate chiar mai des, apare una la medicamente: pentru răceală şi gripă, pentru dureri de cap sau menstruale, pentru dureri în fund sau de ce nu, pentru dureri în cot. Orice, numai să ne intoxicăm cu tot felul de substanţe. Am văzut prospectul(…)

Doar o vorbă săţ-i mai spun

Cât de mult lipseşte unora această emisiune! De la preşedinte până la cel mai mic blogger, cu toţii ar avea nevoie de ea. Păcat că nu s-a gândit nimeni să o scoată de la naftalină şi să o relanseze. Asta poate înseama că sistemul te vrea prost sau ne vrea proşti, iar din păcate sistemul(…)

Problemă cu se dă şi se cere

Se dă: o familie cu patru membri (soţ, soţie şi doi copii şcolari) şi un venit net lunar de 6000 lei. Se cere: cât estimezi că ar fi cheltuielile lunare ale familiei pentru un trai decent şi cât ar reuşi să pună la saltea? Tweet

Luminaţi-mă şi pe mine!

Ştie cineva cine a fost sfânta Parascheva şi ce anume a făcut la viaţa ei? Eu ştiu doar ca are www şi pagină de facebook. Tweet

Curiozităţile mele

M-am întrebat mereu cât de mult contează să te regăseşti în blogrollul unui blogger cunoscut, care are un trafic mare? Se simte în numărul vizitatorilor proprii? Tweet

Idei sau bani?

Care dintre voi nu ar dori să facă bani cu ceea ce au în cap? Să transforme o idee într-o afacere sau măcar s-o vândă? Eu am două idei: una în domeniul cosmeticelor şi una în domeniul telecomunicaţiilor. Deocamdată le am, le ţin şi visez la ziua în care voi face ceva cu ele. Ceva,(…)

Noroc că-i frig!

Şi că lumea, în special doamnele, nu mai poartă sandale. Uneori aşteptând să se facă verde, te poţi trezi că s-a făcut mov. Tweet