Feb 17 2012

Poveste de iubire cu final neaşteptat

 “Dacă într-o zi afli că persoana pe care o iubeşti te înşeală şi îţi vine să te arunci de la etaj, aminteşte-ţi că ai coarne, boule, nu aripi!”

Încă din prima clipă în care o văzu, Şoricel se îndrăgosti iremediabil de Şoricica. Avea blăniţa de un gri catifelat, trup  siluet de manechin, întotdeauna îşi asortă o bijuterie cu îmbrăcămintea, cu geanta perfect asortată cu încăltămintea, chipul mereu vesel şi nişte pleoape mici cu gene perfect curbate ce ascundeau ochişori ce rar îţi era dat să vezi. Nopţi întregi Şoricel adormi cu gândul la ea şi zile la rând speră să îi dea atenţie.

Într-o zi se întâlniră întâmplător la ieşirea supermarketului de cartier. Ea îngropată de sacoşe, el dornic să o impresioneze.

-Dacă îmi permiţi, îţi dau o mână de ajutor, îi spuse Şoricel vizibil emoţionat.

-Cu cea mai mare plăcere, îi răspunse Şoricica, pasându-i o parte din sacoşe. Unde stai? Să nu te abaţi prea tare de la drum, că e foarte dificil să înaintezi prin zăpada asta. Autorităţile nu-şi fac treaba, şoriceii se bazează pe autorităţi şi uite aşa o să ne trezim într-o zi izolaţi de lume.

-Ştai liniştită. Mă descurc eu. Dacă era un deranj, nu mă ofeream. Apropo, eu sunt Şoricel.

-Hihi, Şoricica, răspunse ea. Ce coincidenţă.

Într-un final ajunseră la casa ei. Îi mulţumi pentru ajutor şi drept răsplată îl invită a doua zi la o cafea.

De atunci se întâlniră zilnic. Erau nedespărţiţi. La plimbare, la magazin, la cinema, la mall, la piscină, peste tot erau împreună. Şoricel era în al nouălea cer şoricesc. Pentru el nu mai conta nimic altceva în afară de ea.

Într-o seară a nins foarte mult. Se anunţase cod roşu de ninsoare. Întreaga comunitate era obligată să stea în case.

Trecuse o săptămână şi lucrurile nu s-au îmbunătăţit.

În lipsă de altceva, Şoricica ieşi la balcon şi privi spre norii cenuşii, care cerneau fulgii mari de zăpadă rugându-i să se oprească. Îi era dor să iasă să se plimbe, să meargă la cumpărături, se săturase să stea în casă.

Stătu acolo până seara. Atunci văzu că din văzduh ceva se apropie de ea. Era un şoarece zburător. Se opri lângă ea şi o invită la o plimbare. Sătulă de stat în casă, se lăsa cuprinsă în braţele lui şi plecară. Inima începu să-i bată tare şi îl strânse cu putere în braţe. Zburătorul simţi forţa braţelor ei şi îi spuse:

-Ai încredere în mine. O să coborâm cu viteză până aproape de pământ. Să nu te sperii. Nu păţim nimic. Vreau doar să simţi adrenaina.

Şi coborâră.

Şoricel, plictisit şi el, ieşi puţin din casă. Exact când cei doi trecură în zbor pe lângă balconul lui. Şi îi recunoscu vocea. Îi auzi veselia. Simţi că totul se năruie în jurul său.

-Ce, numai el poate să zboare? Şi eu pot. Şi o să-i demonstrez.

Se urcă pe blocul său şi se aruncă. Dădu din mâini şi din urechi, dar degeaba. Direcţia lui era a unei pietre eliberate din înaltul cerului.

Chiar şi azi se poate vedea rezultatul deciziei nesăbuite pe care a luat-o şoarecele când şi-a văzut iubita în braţe la altul.

PS. “Statuia” lui Şoricel poate fi admirată în Cluj Napoca pe strada General Dragalina la nr.8.

By daniel rus • poveşti • 2 • Tags: poveste, poveste de iubire, şoarece, zbor