Jan 20 2012

Când aparențele înșală!

În weekend am fost la ai mei în Cehu Silvaniei. Lângă gară, un nene cu o coală A4 pe care scrisese ZALĂU (da, cu caps şi diacritice) făcea disperat din mână. Mirosind suta de mii de lei vechi am oprit mașina și am deschis geamul:

-Zalău? m-a întrebat drumețul.

-Zalău, i-am răspuns.

A urcat și am pornit. Nici nu am ajuns în capăt la Baciu (Baci pentru clujeni), că pe drumețul meu l-a luat de-o dată tusea. Imediat nasul meu a sesizat schimbarea compoziției olfactive a aerului din habitaclu.

-Bă da nesimțit mai e și ăsta. Se face el că tușește să își mascheze bășinile.

Până în Nădășel a mai tras una. Nu fără acompaniamentul tusei.

-Cred că opresc mașina și îl poftesc jos. Așa nu se mai poate. Câtă nesimțire! Oare dacă îl dau jos intru și eu în aceeași categorie? A nesimțiților? Hai că nu mai e mult până la Zalău. Deschid puțin geamul și aerisesc puțin. O trece cumva. Banii nu se câştigă uşor.

La intrarea în Poarta Sălajului îi sună telefonul. Răspunse și după primul ”Igen dragam” l-a apucat din nou tusea. Mirosul a fost atât de puternic încât ar fi putut pune cu capul pe banchetă şi un bizon. Nu şi pe mine.

-Mai rezist puțin. Nu mai e mult. Îmi bag nasul în deschizătura de la geam. Ar fi păcat să dau cu piciorul pe ultima sută la sută.

De pe vremea când mă aştepta vară-mea cu toate cele 16 colege de liceu dornice de aventuri nocturne în Green Club, nu îmi amintesc să mă fi bucurat atât de tare la contactul vizual cu panorama Zalăului de pe serpentinele Meseșului. Şi au trecut nişte ani.

În sensul giratoriu de la întrarea în oraș, drumețul și-a întoars capul spre mine şi m-a întrebat:

-Până unde mergeți în Zalău?

În acel moment mi-am dat seama că l-am acuzat pe om pe nedrept. Nu se pârțâise. Doar uitase să-și spele dinții după ce la micul dejun mâncase, cred eu, rahat.

By daniel rus • poveşti • 7 • Tags: Cehu Silvaniei, drumeț, Zalău