Vrem Usturoi în cinematografe!

Dacă mai e cineva care crede că usturoiul provoacă dureri de cap vampirilor, să uite! Usturoiul provoacă râsete. Multe.
Usturoi e o comedie românească care vorbește despre prietenia dintre doi băieți, unul român și altul rrom, care vor să ajungă la Cluj pentru a deveni actori. Candoarea specifică vârstei și legătura sinceră dintre ei îi ajută nu doar să facă față prejudecăților legate de etnie, ci și aventurilor prin care trec pentru a ajunge în “marele oraș”. Vă mărturisesc că am râs cu poftă și am râs sănătos, dar nu ca la comediile americane, ci ca atunci când citeam în copilărie poveștile lui Creangă. Contrastele de toate felurile, de la scenariu până la personaje, fac filmul dinamic și nu lasă nicio clipă pentru plictiseală. 
Dacă aveți ocazia să mergeți la filmul ăsta, să nu ezitați nicio secundă. E un film sincer, direct, care confirmă zicala aia că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Iar când porniți spre film, s-o faceți cu inima și mintea deschisă! N-o să regretați!
Sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 11:30, la Cinema Victoria mai aveți șansa să-l vedeți, dacă n-ați mai încăput aseară în sala arhiplină.
usturoi