Mar 10 2013

Aventuri cu autostopişti

Hai să trec şi pe la gară, poate fac un bine cuiva! mi-am zis într-o sâmbătă pe la 10, la -4 grade, aşteptând în parcarea blocului să se încălzească puţin motorul mașinii.

Zis și pornit spre gară, spre zona unde stau de obicei la ocazie cei care vor să ajungă în Zalău sau Satu-Mare, şi pentru că două degete de like aproape s-au aruncat în faţa maşinii, am oprit.

-Până unde mergi? mă întrebă o olandeză cu accent de unguroaică, după ce am coborât geamul.

-Zalău și apoi Cehu-Silvaniei, îi răspund eu, de parcă avea ea de unde să ştie unde e Cehu Silvaniei. Dar am fost sincer.

Olandeza cu accent de unguroaică se întoarse spre cealaltă (despre care aveam să aflu abia după ce a urcat că e tot olandeză cu accent de unguroaică) şi-i spuse:

-Zilah és Szilágycseh!

A mai zis ea ceva, dar nu aveam pornit google translate. Apoi, deschise uşa din spate şi deteră buzna amândouă.

-Voi, până unde mergeţi? le întrebai eu în timp ce apăsam acceleraţia, lăsând câţiva milimetri de cauciuc în faţa gării, reușind în acest fel să insitui cod galben de ceaţă şi miros greu-înţepător pentru vreo 3 minute.

-Turda! răspunse prompt cealaltă olandeză cu accent de unguroaică, apoi începură amândouă să râdă.

-Apoi, numa în Turda nu o să ajungeți cu mine! am zis eu râzând. Că și mie îmi place să râd, mai ales când și alții o fac.

Radioul era pe Rock FM, radioul care are un singur CD pe care îl pune o dată şi încă o dată, zi de zi, oră de oră, dar cu toate astea, mai bine ăsta decât celelalte. Lor, fetelor, nu le plăcea. Chicoteau şi râdeau în spate, iar eu îmi vedeam de drum.

Pe la Nădăşel, când Rock FM dădea semne că nu mă mai vrea, am pornit cd player-ul, cu singurul CD pe are îl am în maşină. Poate de asta iubesc Rock FM-ul. Doar că CD-ul meu începu cu melodiile lui Krem, Smokey şi ArsPoetica. Imediat ce porni Funky Fresh şi, mai apoi, Şase ochiuri, autostopistele făcură linişte. Probabil le plăcu. Sigur asta a fost, pentru că imediat ce începu rock-ul de pe CD, au râs şi-au chicotit din nou.

Înainte de Zalău, pe Meseş, începură să se hârjonească, să se pişte şi, dacă urechile nu mi-au jucat feste, să se pupe slash sărute. Dar eu, băiat timid şi ruşinos, nu m-am uitat în retrovizoare. Păi, ce, era treaba mea?

Cât timp am tranzitat Zalăul (Emile, tu când mai scrii pe emilzice.ro?), fetele s-au mai liniştit şi au purtat o conversaţie normală. Nu ştiu despre ce, pentru că nu reuşeam să mă conectez la internet să pornesc google translate. Nu ştiu limba lor.

Apoi, am luat-o spre Cehu-Silvaniei, Szilágycseh pentru ele, şi poate pentru că au dispărut zonele de drum plin de gropi şi franţuzoaica mea rula fin, fetele au adormit. Sau poate conduc eu mult prea bine. Am observat asta când am ajuns în Cehu, am tras pe dreapta şi m-am întors spre ele să le spun că de acolo drumurile noastre se separă, că e vina mea și nu a lor, că doar nu era să le duc la bunica.

-Unde suntem? întrebă prima trezită.

-În Cehu-Silvaniei, Szilágycseh! îi răspunsei eu într-o ungurească atât de corectă, încât dacă locuiam în Ţinutul Secuiesc mă expulzau ăia, dar nu înainte să mă bată peste gură cu manualul de Limba Maghiară – clasa întâi.

-Păi şi Turda?! întrebă cealaltă.

Eu am făcut ochii mari cât cepele şi am zis un ăăăăăă mai lung decât l-am scris, ele au coborât şi au rămas privind maşina cum se îndepărta de ele.

Nu-i bine să faci glume, mai ales în situaţii ca asta.

By • întâmplări • 4 • Tags: , ,