Dec 6 2012
Emoția primei dăți
Stătea întinsă pe pat. Din când în când își întoarse privirea tristă spre geam. Ochii priveau în gol, pierduți, și nici porumbelul care se oprise pe balcon și o privi întorcându-și capul, când pe o parte, când pe cealaltă, nu îi smulse nici un clipit de ochi. Era departe. Mult prea departe.
Aștepta altceva. Era singurul care putea s-o readucă la viață. Voia să-l vadă. Suferea că a plecat și refuză să revină. Deși l-a implorat în fiecare zi a ultimelor luni.
La un moment dat, pupilele i se micșorară și o siluetă se reflectă pe cristalinul gri-verzui. Simți o căldură cuprinzându-i instant fiecare milimetru pătrat al corpului. Sosise!
-Daaaaaaaa! izbucni la un moment dat din toată ființa ei. Țipătul ei a fost continuat de fâlfâitul aripilor porumbelului care a părăsit speriat incinta balconului.
-Hai, mai tare! continuă ea atrăgând atenția vecinilor de palier, care s-au oprit pentru câteva clipe neștiind ce se întâmplă.
-Nu! Nu te opri! Hai, bagă! Bagă! se auzi în timp ce se auzeau mișcări violente ale patului
Sunetul mașinii de măcinat cafea s-a pierdut printre pereții apartamentului vecin, cufundat într-o liniște de mormânt.
-Așa! Mai tare! Mai mult!
Lingurile de lemn ale vecinelor se opriseră din mișcarea circulară de pe fundul cratițelor.
Pereții începură să zâmbească bănuitor cu urechile vecinilor lipite de ei.
Apoi, după un oftat lung, se lăsă liniștea. Ea se așeză din nou pe pat, întinsă, cu privirea tristă pe geam. Ochii priveau din nou, pierduți, pe geam.
Se consolă cu gândul că într-o zi va ninge pe bune.
Dec 06, 2012 @ 19:48:01
Hihi 🙂