Dec 5 2012

Casa TIFF, sală de curs la #onoff5

Am pornit agale spre Casa Tiff, la evenimentul TVdece, ajuns la a cincea ediție. Apoi, cu mâinile adânc înfipte în buzunare am grăbit nițel pasul, pentru că vântul de afară ce șuiera prin acele brazilor înalți, parcă avea ceva cu mine. L-oi fi supărat cu ceva, altfel nu-mi explic de ce mă pălmuia cu răutate. Tot răul spre bine, pentru că, grăbind pasul, am ajuns fix înainte să se ocupe ultimele locuri.

Înainte ca domnul profesor Daniel David să-și înceapă prezentarea, m-am întrebat ce caut eu la un curs despre psihologie. O asemenea întrebare mi-am mai pus în anul I de facultate când am ales să particip la cursul fără de care nu puteam fi profesor, psihopedagogie sau ceva de genul. Bine, atunci am găsit rapid un răspuns. Studentele de la psihologie. Plus că sala în care se ținea cursul avea o masă rotundă, iar eu, în orice moment al cursului, puteam să privesc studentele în ochi. Cum s-ar zice, să le vrăjesc din priviri. Dar acum?! Toate s-au așezat cu spatele la mine. Așa că a trebuit să fiu atent la curs.

Eu, spirit ingineresc, am nevoie ori să văd ori să pun mâna să cred că ceva există sau se poate face. Or în cazul de față se discuta despre cum un adevăr, deși neadevărat, devenea adevărat doar pentru că erau mai mulți în tabăra celor care îl considerau așa. Sau un lucru rău, cum e izolarea, dacă te ajută să scapi de un alt lucru mult mai rău, cum e malaria, chiar dacă nu reprezintă o soluție, ajunge să fie perceput ca bun, doar pentru că ți-a oferit o soluție de moment.

Utilizatorii rețelelor sociale au fost împărțiți în cei buni și cei răi. Bine, le-au zis cavaleri din ceva război stelar, dar cum nu am văzut filmul, nu am cum să povestesc despre el. Așa că rămân la buni și răi. Doar că aici parcă ne-am defazat puțin. Așa cum nu toți cei catalogați buni au intenții bune, și cei răi sunt imperios necesari. Pentru că deși zahărul e mai bun decât sarea la prima degustare, în mâncare e mai potrivită sarea. Și asta doar pentru că rețelele sociale sunt un mod de viață, un mod în care unii își hrănesc orgoliile și chiar existența.

No, așa-i c-ai fi vrut să fii și tu acolo?

Pe final, când părea că s-au explicat lucrurile chiar și pe înțelesul unui inginer, ca mine, o domnișoară a pus o întrebare. În acel moment mi-am dat seama că în limba română mai există o limbă, care folosește în proporție de 99% aceleași cuvinte, dar care mie nu-mi spune nimic.

Despre Robi Katai, care în finalul evenimentului și-a făcut reclamă propriului eveniment, în zilele ce urmează.

By • blog • 1 • Tags: , , , ,