Apr 24 2012
Ce acte trebuie să refaci dacă îţi schimbi domiciliul?
Ce trebuie să fac dacă îmi schimb domiciliul? sau Ce acte trebuie să îmi refac dacă îmi schimb domiciliul? Au fost doar câteva din întrebările pe care mi le-am pus în momentul în care stăteam în cumpănă dacă să continui cu flotantul sau să-mi schimb buletinul (cartea de identitate).
Știam din auzite că la schimbarea cărţii de identitate trebuie automat să-ţi schimbi talonul mașinii, numerele de înmatriculare și permisul de conducere. Deși în cazul permisului nu eram foarte convins, deoarece pe cele de tip nou nu mai apare domiciliul.
Nu eram foarte decis, așa că aveam nevoie de un impuls. Într-un final venit de la doamna care mi-a luat documentele pentru stabilirea vizei de flotant. (Iniţial am zis că mai amân cu un an transformarea mea în clujean cu acte.) Cu o dispoziție pe care și cel mai fericit om de pe lume ar invidia-o, cu gândul că oricum peste un an îmi expira buletinul și cu o singură mișcare, doamna de la ghișeul de preluare acte l-a perforat fix peste data de valabilitate, apoi a zis ”Acum trebuie să vă faceți alt buletin.”, iar eu am continuat ”Și talon, numere de înmatriculare și probabil și permis!”
Ăsta a fost semnul. Pentru prima dată (cel puţin aşa cred), o persoană străină a decis în locul meu.
Puteam să încep să mă agit, să-i fac scandal, să-i zic că e o incompetentă, dar după cum probabil toată lumea știe, noi ardelenii suntem oameni calmi. M-am gândit că oricum trebuie să îl schimb peste un an și cam atât. Ba nu! M-am bucurat că eram proaspăt ras, altfel aveam buletin cu barbă. 😆
A durat cam două zile până am primit noul buletin, apoi am început să mă agit.
Am sunat-o pe Loredana, o prietenă care are birou de Contracte auto în Oradea, să o întreb ce trebuie să fac mai întâi. M-a lămurit rapid şi mi-a zis să-i trimit scanate pe mail buletinul, talonul și cartea de identitate a autovehicolului. Şi s-a ocupat de toate actele.
Așadar, primul pas este întocmirea documentelor pentru schimbarea actelor mașinii și a permisului. În Cluj găsiţi asemenea birouri de contracte auto peste tot în jurul clădirii Poliţei Rutiere de pe strada Albac. Nu vă pot ajuta cu un preţ, pentru că pe mine m-a costat doar curierul. Mulţumesc Loredana! (Pentru cei din Oradea, o găsiți în Parcul Traian nr.14)
Vei primi 4 dosare: unul pentru primăria de care ai aparţinut, unul pentru primăria de care aparţii, unul pentru poliţie pentru înmatriculare şi unul pentru poliţie pentru schimbarea permisului.
1. Cu fișa de înmatriculare mergi pentru început la primăria de care ai aparținut, să te scoată din evidențe. Mai pe scurt, să faci radierea mașinii. De acolo trebuie să obții o ștampilă și un certificat fiscal cu radiere din evidențe. Am plătit o taxă de radiere de 5 lei.
2. Fișa de înmatriculare se pune în dosarul cu care trebuie să mergi la primăria de care aparții la noul domiciliu. Dosarul trebuie să conțină o copie după CIV, actul de identitate, talonul mașinii și o declarație de impunere a impozitului pentru autovehicole, pe care o completezi pe loc. Și de aici trebuie să obții o ștampilă pe fișa de înmatriculare. La prima înmatriculare m-au pus să plătesc şi impozitul pe întreg anul. De data asta am scăpat.
3. Fișa de înmatriculare cu cele două ștampile, se pune în dosarul pentru poliție. Acesta trebuie să mai conțină: copie după buletin, CIV în copie și original, copie după RCA, talonul în original, o taxa de 37 lei pentru noul talon, plăcuțele de înmatriculare și o taxă de înmatriculare de 52 lei. Taxa asta mi-a dat bătai de cap. După ce am stat vreo 2 ore la rând la ghișeul de înmatriculări, pentru că aparatul care eliberează numerele nu funcționa, am aflat că trebuie să mai plătesc taxa asta, care cel puțin la Oradea nu trebuie plătită. Loredana neștiind că la Cluj se plătește nu mi-a zis de ea. Am ieșit din rând, am mers peste drum unde există un birou pentru asemenea taxe și am achitat. Apoi m-am așezat din nou la rând. În funcție de numerele de înmatriculare, normale sau preferențiale, mai trebuie să achiți o taxă de 40, respectiv 85 de lei. Apoi în următoarea zi te prezinți după CIV și numerele de înmatriculare, iar talonul vine de la București prin poștă.
Voi să nu faceţi ca mine! Am stat până a doua zi întrebându-mă oare ce număr o să-mi dea. Când colo, pe chitanţă era trecut 😆
4. Urmează depunerea dosarului pentru schimbarea permisului. Asta e mai subțirel. O copie după buletin, fișa completată la biroul de contracte auto, o declarație pe care o semnezi la fața locului, permisul în original și ai scăpat. Ba nu. Mai tre să faci o poză şi să le dai un autograf, iar în două ore primești dovada. Permisul vine tot de la București, tot prin poștă la adresa de domiciliu.
Şi pe când crezi că ai scăpat, realizezi că de fapt mai ai de umblat.
5. Te duci la sediul emitentului poliței RCA, faci o cerere și soliciți eliberarea unui duplicat cu noua adresă de domiciliu și noul număr de înmatriculare. O să ai nevoie de copii după documentele justificative: buletin, CIV sau talon. (Asta pentru că îmi făcusem noul RCA cu vreo 4 zile înainte de episodul cu perforatorul de la Primărie).
Din cauză că RCA-ul se plăteşte în funcţie de mai multe criterii, printre care şi localitatea de domiciliu, s-ar putea să fie nevoie să achiţi o diferenţă de bani. Cum Cehu Silvaniei nu e oraş de reşedinţă şi se consideră că într-o localitate cu 10 maşini riscurile unui accident sunt mai mici, iar Cluj Napoca e un oraş cu milioane de maşini, diferenţa pe care a trebuit s-o achit a fost de fix 100 lei (și asta pentru 6 luni). Şi când mă gândesc câte maşini înmatriculate în asemenea orăşele micuţe circulă prin Cluj…
6. Te duci la sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri de care aparții (în Cluj este pe strada Decebal nr.128 sau strada Dunării nr.24) și soliciți actualizarea datelor rovinietei electronice (dacă ai așa ceva :D). Faci o cerere, anexezi o copie după buletin, o copie după CIV și achiți o taxă de 24,80 lei. În vreo 5 minute se rezolvă tot.
MARELE AVANTAJ în acest caz este că nu mai trebuie să faci vizita la RAR.
Cam asta e tot. Cred. Sper că n-am uitat nimic. 😀
marius
Apr 25, 2012 @ 10:40:48
Pfuuuuuuuuu! Cam mult de umblat!
crina
Apr 27, 2012 @ 10:19:09
nervi de fier pentru atata birocratie
ione
Jul 16, 2012 @ 17:14:34
Foarte utile informatiile primite de la tine!Mersi!
cAnDYman
Jul 24, 2012 @ 11:12:37
Bun articolul. Pacat ca l-am descoperit dupa ce am trecut deja prin majoritatea etapelor (mai am doar sa imi schimb permisul). Apropo, acea taxa de 52 de lei asa-zisa de inmtriculare a fost redenumita pentru “transfer proprietate”. Avand in vedere ca in mod evident, nu e vorba de asa ceva, nu trebuia sa o platesti.
Cheers!
MIHAi
Sep 05, 2012 @ 18:23:33
As dori sa stiu daca dupa radierea masini din orasul natal trebuie platita taxa de inmatriculare din nou in orasul in care vei dobandii domiciliul ?
MUltumesc, astept raspuns
daniel rus
Sep 05, 2012 @ 22:12:06
asa cum am scris in articol, pe mine m-au pus s-o platesc. cAnDYman, comentariul 4, zice ca nu trebuia s-o platesc, cu toate astea ei au zis altceva. cred ca cel mai bine te interesezi la politia rutiera de la tine, ca sa fii sigur
miki
Oct 09, 2012 @ 18:58:33
daniel rus
Oct 09, 2012 @ 19:05:48
poti face sa nu schimbi actele. problema e daca te opreste un politist zelos. s-ar putea sa te alegi cu o amenda si cu permisul retinut. poti depune dosarul de schimbare a permisului si de schimbare a actelor motorului in aceeasi zi, asta ca sa scutesti un drum in plus. nu stiu exact care e situatia in cazul in care schimbu domiciliul, dar nu localitatea sau judetul. parca retin ca daca nu schimbi judetul si ai permis de tip european, nu e nevoie sa-l schimbi. eu am schimbat si localitatea si judetul.
miki
Oct 09, 2012 @ 20:14:46
multumesc mult pentru raspuns.eu schimb si judetul ba chiar…si faza este ca…am motorul inmatriculat pe Calarasi de ex si permisul il am pe Bucuresti.cu viza de flotant.acum daca m-am casatorit…trebuie sa schimb cam tot….si am citit articolul de sus,oare chiar atat de multe hartii sa am de facut?:)) tara asta….:( o sa ma interesez chiar la politie sa nu umblu de nebuna dintr-un judet in altul:)
Pavel
Oct 23, 2012 @ 14:12:53
Eu am niste amenzi neplatite, nu sti daca trebuie fiscal pe undeva ? eu ma mut din BN la CJ, o sa trebuiasca sa platesc amenzile ? am de mutat buletin, permis, masina
daniel rus
Oct 23, 2012 @ 14:15:49
chiar la asta nu ma pricep
Pavel
Oct 23, 2012 @ 14:17:50
ok, ms oricum
robert86
Oct 24, 2012 @ 16:56:51
sal,am si eu o intrebare.daca iti schimbi domiciliul in acelasi judet trebuie facut rar din nou?
daniel rus
Oct 25, 2012 @ 14:30:13
RAR se face doar la schimbarea proprietarului
vlad
Dec 04, 2012 @ 14:32:01
Buna ziua
Ce acte trebuie pentru schimbarea permisului auto la schimbarea domiciliului dintr-un judet in altul?
Astept raspuns
daniel rus
Dec 04, 2012 @ 14:50:26
Am scris la nr.4 actele de care ai nevoie.
Dan
Dec 10, 2012 @ 16:43:34
Salut ,
Banuiesc ca iti fac ei poza.Sau e nevoie sa iti faci poza in alta parte si sa le-o duci ?
Multumesc,
Dan
daniel rus
Dec 11, 2012 @ 17:15:13
Poza ti-o fac ei 🙂
tamas
Feb 06, 2013 @ 21:32:33
vreau sa stiu daca schimbi buletinul si domicilul ce act iti trebuie|
daniel rus
Feb 06, 2013 @ 21:43:35
Păi sunt două variante:
1. Eşti proprietarul spaţiului şi atunci trebuie să completezi un formular tip, să ai copie după actul de spaţiu (contract de vânzare-cumpărare, certificat de moştenire, etc), să plăteşti o taxă de 7 sau 11 lei (sper să nu mă înşel) şi cam atât
2. Te primeşte cineva în spaţiul său şi atunci pe lângă cele menţionate la punctul 1, e nevoie ca proprietarul să-şi dea acordul să-ţi faci actele pe adresa lui.
Cel mai sigur, mergi până la evidenţa populaţiei şi acolo găseşti pe panouri afişe cu actele necesare pentru fiecare caz.
tamas
Feb 06, 2013 @ 21:47:16
da ma primeste in casa daca ma duc cu ea la primarie simi scot adeverita ca ma primeste imi mai trebuie certificatul de nastere
daniel rus
Feb 06, 2013 @ 21:49:44
Da, e nevoie şi de certificatul de naştere. Am uitat de el. În acest caz, e nevoie să fie şi ea prezentă când se depun actele
tamas
Feb 06, 2013 @ 21:54:30
si daca imi duc certificatu de nastere imi face alt domicilul atuci daca vreau
sau imi mai trebuie si alte act
daniel rus
Feb 06, 2013 @ 21:57:40
Actele enumerate mai sus trebuie să le ai indiferent de situaţie, plus acceptul proprietarului
Garaj
Apr 08, 2013 @ 14:10:30
Multumesc pentru articol, in cauzul meu s-a dovenit a fi extrem de util.
george
Jun 20, 2013 @ 20:16:06
o intrebare daca se poate…eu am doua vehicule pe numele meu…masina si motor…se face cate un dosar pentru fiecare sau pot sa fac doar un singur dosar? multumesc mult
daniel rus
Jun 20, 2013 @ 20:41:46
Cred ca e nevoie de un dosar pentru fiecare, dar cel mai bine intrebi
tinica
Dec 02, 2013 @ 08:45:14
buna ! am cumparat un apartament prin prima casa in cta ,noi suntem tot din cta, si as vrea sa stiu daca schimbam adresa din buletin trebuie sa schimbam si permisele auto? si mai am o intrebare; sotul lucreaza in strainatate si vine in tara doar 5 zile ( de luni pana sambata) se poate sa schimbe si el adresa din buletin in aceste 5 zile?A R U
daniel rus
Dec 02, 2013 @ 09:29:09
@tinica: doar dacă schimbi județul de domiciliu e nevoie să schimbi permisul. Referitor la soțul tău, nu știu ce să zic. Nu știu care e durata de emitere a documentelor noi la Constanța. Buletinul mi l-au schimbat de pe o zi pe alta.
Andrei
Dec 02, 2013 @ 23:09:03
Buna! Nu-mi vine sa cred ca-i asa de complicat … si tara asta e in UE? Birocratia asta ar trebui sa fie predata la scoala si sa fie obligatoriu si la bac. Tre sa iei concediu sa faci toata nebunia asta … incredibil. Buletin, CIV, certificat de nastere, formulare, taxe, etc. Tara de r#$#t … macar oamenii sunt cat de cat ok si peisajele-s frumoase ca in rest e jaaaaale.
Dindina
Jan 22, 2014 @ 11:48:34
Daniel, multumim mult pentru info. Foarte utila. As mai avea o intrebare: care este termenul de rezolvare a fiecarei etape? Multumesc.
daniel rus
Jan 22, 2014 @ 12:04:48
@ Dindina: crede-mă că nu mai rețin. Unde mi-am amintit, am trecut și durata, dar acum chiar nu mai știu.
raymond
Aug 04, 2014 @ 03:20:15
am si eu o intrebare care nu stiu am adresa in germania in saarbrucken dar eu acum locuiesc in aachen vreau sa stiu daca pot sa inscriu masina aici in aachen sau trebuie sa merg in orasul ala unde am adresa:(( :(( va rog cine stie sami dea un raspuns ala de sus e adresa mea de mail
claus
Jan 29, 2016 @ 20:42:54
deci e clar o sa raman cu buletin de provincie toata viata, doar nu sunt nebun sa alerg o luna si o carca de bani pt un amarat de bulenit de Bucuresti.
Singurul inconvenient e ca tre sa car cu mine unul din parinti sa-mi pastrez inca buletin pe adresa lor !
Mihai
Oct 04, 2016 @ 23:29:12
Frate! Ani de zile mi-am tot facut flotant, acuma am zis ca imi schimb cu totul buletinul. Dupa ce l-am ridicat de la politie am aflat ca trebuie sa schimb si restul de documente (talon, numere masina, rca, vigneta, contract de comodat intre proprietar masina si pfa). Ai de capu meu!!!!
Oare pot sa merg sa imi fac din nou buletin la vechea adresa de acasa? M-as duce maine :))
Mersi ca ai sintetizat toate informatiile. Pacat ca nu le-am gasit eu mai repede 😀
daniel rus
Oct 05, 2016 @ 09:10:59
@Mihai: Poti sa iti faci buletin oriunde te primeste cineva in spatiu (daca nu esti unul dintre (co)proprietari). Bafta!
Emil
Nov 09, 2017 @ 20:21:24
Hi !! Trebuie schimbat si pașaportul ????pe lângă permis…..