Feb 5 2012
“România, trezeşte-te!” – protest în Iulius Mall
Ieri seară, în jurul orei 19:45, din hărmălaia produsă de discuţiile oamenilor, de muzica din boxe şi de ţipetele copiilor, în mall a început să se distingă un sunet clar: “România, trezeşte-te!”. “România” se auzea venind de undeva de jos dintr-o portavoce, iar răspunsul “trezeşte-te” de undeva sus, de unde mai mulţi tineri amplasaţi strategic în mai multe locuri aruncau fluturaşi. Iniţial nu m-am deranjat să mă ridic de la masă să văd exact ce se întâmplă jos, până ce lumea care asista la spectacol a început să afişeze priviri îngrijorate. Atunci curiozitatea şi-a spus cuvântul. M-am ridicat la timp să văd momentul în care agenţii de pază l-au imobilizat pe unul dintre protestatari, mai exact pe cel care avea portavocea şi unul dintre ei i-a aplicat şi o uşoară corecţie. Am pornit telefonul şi am înregistrat puţin:
Sunt de acord că nu a fost un protest autorizat şi acceptat de conducerea mall-ului, iar unii clienţi poate s-au simţit deranjaţi de prezenţa lor (exact în acel moment cineva îşi serba ziua de naştere, iar La mulţi ani-ul cântat de invitaţi a fost întrerupt de protestatari). Totuşi, care sunt atribuţiile unui agent de ordine dintr-un mall? Are voie să intervină brutal într-un asemenea caz sau doar trebuie să aplaneze conflicte sau să evacueze într-un mod civilizat un asemenea protestatar?
marianhurducas
Feb 05, 2012 @ 14:30:37
pe care l-o lovit?
daniel rus
Feb 05, 2012 @ 14:32:02
pe cel care stă jos
marianhurducas
Feb 05, 2012 @ 14:42:15
ai prins și lovitura? sau nu văd eu?
daniel rus
Feb 05, 2012 @ 14:45:15
din păcate nu am prins-o
Lilly
Feb 06, 2012 @ 19:54:35
cei care asigura securitatea in mall nu stiu cum sa reactioneze la asemenea situatii, sunt sigura ca ei au fost antrenati sa prinda hoti nu sa imprastie protestatari, in fine e doar o parere, nu tin partea nimanui 😀
tigara electronica
Feb 08, 2012 @ 10:47:26
mda, probabil ca nu stiau cum sa procedeze si atunci s-au gandit la varianta universala, un croseu de dreapta, trist, ca se incearca sa se faca ceva, si suntem amutiti la liniste in mai putin de 5 minute..