Dec 20 2011
E mai bine când îți vine
-În 10 minute să fii la mine! se auzi grav glasul Tinei în receptor.
-S-a întâmplat ceva? întrebă Ghiță. Nu pot să-mi termin berea înainte?
-S-a întâmplat că ești un idiot! Nu ai fost atent și nu mi-a venit. Încă nu ai pornit spre mine? Mai ai 5 minute să ajungi.
Se scuză în fața prietenilor, îi salută și porni spre Tina. Pe drum mii de gânduri îi trecură prin cap.
Bă frate! Cum s-a putut întâmpla asta? Doar am fost atent de fiecare dată. Ce scandal o să iasă!!! Da până la urmă care e problema? Suntem împreună de atâția ani. Oricum toată lumea știe că îmi plac copiii. Dacă va fi băiat o să-l cheme Dennis, iar dacă e fetiță o să aleagă Tina numele. Și ce dacă nu suntem căsătoriți! Contează că ne iubim. O să fie mai nasol cu părinții, dar o rezolvăm cumva și pe asta. Aproape am ajuns.
Ajunse la bloc, intră în scară, urcă un etaj și se opri. Simți că are plumb în bocanci. Abia își târî picioarele până la ușă.
Oare cum o să reacționeze Tina?! La telefon părea foarte nervoasă. De fapt nu am auzit-o niciodată așa. Eh, suntem adulți și o să trecem și peste asta.
Ghiță își făcu puțin curaj și intră în casă. Tina era în hol, cu mâinile în sân și cu piciorul drept lovind ușor podeaua.
-Dacă știam că ești pasionată îți luam o mașină de cusut, încercă Ghiță să destindă atmosfera cu o glumă.
-Te distrezi? Eu nu!
Își dădu seama că Tina e afectată și încercă să o liniștească. O luă în brațe, îi trecu mâna ușor prin păr și-i spuse:
-O să fie bine! O să fie mai nașpa cu ai noștri, dar o scoatem noi la capăt.
Tina se uită la el și-i zise:
-Ce legătură au părinții în toată treaba asta?!
-Da, ai dreptate. E o problemă care ne privește doar pe noi. Lasă tu iubita că o să fie bine. Ți-am mai zis. Dacă va fi băiat îi punem numele Dennis, iar dacă e fetiță alegi tu numele.
Liniște.
-Auzi, dar de ce stăm cu lumina stinsă? întrebă Ghiță.
-Mare idiot mai ești! Nu mi-a venit preavizul și mi-au tăiat curentul.
marius
Dec 20, 2011 @ 11:01:11
ce oameni astia de la Electrica! sa lase lumea in intuneric fara nici o instiintare. rusineee! 😀
tigara electronica
Dec 20, 2011 @ 12:26:22
ce de scenarii isi fac oamenii 🙂 fi linistit nu esti singurul 🙂