Sep 14 2011

I-au apărut cuiva bube pentru că a jurat strâmb?

În boxa acuzaţilor sau a martorilor, în faţa popii, în momentul în care eşti prins cu musca pe căciulă sau cu dânsa într-altă-însă, la absolvirea facultăţii de medicină sau oricând cineva (introdu aici nume de politician) încearcă să convingă pe altcineva că va respecta ceva, o bagă pe aia cu “jur să…” sau “jur că…”. Nu cred că există persoană care să nu fi jurat vreodată. Serios sau nu, tot a jurat. De cele mai multe ori nu se respectă jurămintele. Așa se ajunge la adulter, mărturie falsă, la cuvinte trântite doar pentru a scăpa dintr-o situație delicată sau în încercarea de a îmbrăca o minciună în haina adevărului.

Ca o definiţie, jurământul înseamnă întărirea unui angajament de respectare sau întărirea unei fapte din trecut prezentată ca adevărată, de cele mai multe ori prin invocarea divinităţii. Este pe bază de întărire. 😉 Astfel cel care jură se supune judecății divine și este gata să primească pedeapsa divină ca plată a nesincerității. O da! Cât de înfricoşător sună!

Singura situaţie în care cineva este pedepsit pentru jurământ strâmb este în cazul în care este prins cu mâţa-n sac pe la tribunal, dar chiar şi acest caz în România cred că mai ai o şansă.

Aştept ziua în care voi auzi că o anumită persoană a păţit ceva rău ca urmare a jurământului strâmb pe care l-a făcut, că i-au apărut bube pe cur, că i s-a uscat penisul și i-a căzut, că în loc de mâini i-au crescut crengi sau orice altă anomalie, care să nu poată fi legată de o acțiune iresponsabilă, fie el politician sau clăcaş în Cucuieţii de Sus.

Nu ştiu câte persoane mai cred cu tărie în noţiunea de jurământ.

By daniel rus • personal • 5 • Tags: divinitate, jurământ, mărturie falsă, minciună, rău