Aug 23 2011
Accident pe Autostrada Soarelui
Când auzi că trebuie să meargă la o conferinţă la Constanţa şi firma se gândi să-i pună la dispoziţie un avion privat pentru asta, pielea lui Ghiţă se făcu asemeni cocoşului. Şi nu de emoţia reîntâlnirii cu marea sau cu terasele de roacheri cu bere ieftină şi gagici fără inhibiţii, ci de frică. Frica de a zbura cu avionul. Ce să facă? Cum să facă? Solicită o audienţă la director şi îi explică tot. Degeaba încercă directorul să-l lămurească şi să-l convingă că nu are de ce să îi fie frică, că va fi o experienţă pe care îşi va dori să o repete cât mai repede posibil, nu avu cu cine şi pace. Nu avu încotro şi îi aprobă să meargă cu maşina.
Toate bune şi frumoase, până la întoarcere când avu un accident cumplit pe Autostrada Soarelui. Din fericire nu păţi nimic. Îl sună pe director şi îi spuse ce s-a întâmplat:
-Veneam liniştit spre casă. Ştii că nu conduc cu viteză. Eram numai eu şi autostrada. Ascultam muzică încet. Ştii că nu îmi place să ascult tare. A început melodia aia cu frunza cu care v-am disperat pe toţi la birou. Ştii că-mi place mult. Apoi am început să mă gândesc fără să realizez la copaci şi mi-am dat seama că dacă aveam numai brazi, poate că nu ar fi apărut melodia asta. În clipa următoare în faţă mi-a apărut un brad.
-Un ce?! întrebă mirat directorul.
-Un brad.
-Pe autostradă?!
-Da. Şi am făcut dreapta. Acolo alt brad. Am făcut stânga. Altul. Şi până la urmă de la atâtea viraje, m-am răsturnat.
-Dar eşti bine, nu? întrebă directorul. Asta e tot ce contează.
-Sunt bine. Închid acum că tre să dau declaraţii la poliţie.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului rămaseră foarte miraţi că Ghiţă a nost era teafăr. Le repetă toată povestea cu melodia, cu brazii, cu virajele, cu răsturnarea, iar poliţiştii se uitau la el ca la un ciudat. Nu mirosi a alcool, pipilele nu fură dilatate. Îl testară cu aparatul, nimic.
Se gândiră puţin, inspectară maşina vreo 10 minute şi în final îi ziseră lui Ghiţă:
-Poate ar fi bine ca pe viitor să evitaţi să mai cumpăraţi odorizante sub formă de brad.
Zina
Aug 23, 2011 @ 07:08:33
“pielea lui Ghiţă se făcu asemeni cocoşului.” ?! WOW ! 😀
In ceea ce priveste odorizantele de masin[, le urasc pe toate, fie ca au forma de brazi, fie ca au orice alta forma. Toate miros a chimicale.
Andrei Aroneţ
Aug 23, 2011 @ 07:14:19
prea multi brazi :)) http://t.co/rzMUVxM
Groparu Nemernic
Aug 23, 2011 @ 07:28:29
Ahahaha Accident pe Autostrada Soarelui | Daniel Rus http://t.co/alX67Sj via @marianhurducas
Sorin Grumazescu
Aug 23, 2011 @ 07:32:17
RT @groparu Ahahaha Accident pe Autostrada Soarelui | Daniel Rus http://t.co/SFivixW via @marianhurducas
Marian Hurducas
Aug 23, 2011 @ 08:07:14
Accident pe Autostrada Soarelui | Daniel Rus http://t.co/faPUECz
Enigma Otiliei 13 - 14 Hotărârea
Aug 23, 2011 @ 08:32:29
[…] să citească ori să îşi reamintească pe: Cipri Palamariu, Coolnewz, Dan N., Dana Pătrănoiu, Daniel Rus, Daurel, Diacritica, Dragoş Butuzea, Eumiealmeu, Fosile si pietre, Gabriela Neagu şi pe toţi […]
Daniel Rus
Aug 27, 2011 @ 07:47:25
Accident pe Autostrada Soarelui | Daniel Rus http://t.co/3Q0Ke0T via @danielrus
Cosmin Chera
Aug 27, 2011 @ 14:20:48
Accident pe Autostrada Soarelui | Daniel Rus http://t.co/xMZPBkt via @danielrus