Jul 4 2011
Avem un bac. Ce ne facem cu el?
Răspunsul pentru cine este de vină pentru rezultatul din acest an de la bac diferă în funcţie de cine vi-l dă. Cu siguranţă majoritatea dintre voi v-aţi făcut deja o părere, aşa că nu o să vin eu acum să redescopăr apa caldă. Ideea mea este alta.
Pâna la urmă ce e bac-ul ăsta? Un examen care certifică absolvirea liceului. Ai nevoie de el pentru a-ţi continua studiile. Simplu nu? Bun. De ce nu se dau două tipuri de bacalaureat? Unul pentru cei care vor să urmeze o facultate şi care să fie un examen de un nivel ridicat, şi un altul pentru cei care nu vor să urmeze o facultate, ci doar au nevoie şi ei acolo la o angajare sau să-l pună în ramă. Nu e normal să-l omori cu un examen foarte greu pe cel care nu are gânduri de facultate, dar trebuie triaţi puţin şi cei care vor să devină studenţi, mai ales că ţine loc de exemen de admitere.
Cunosc cazuri în care de la “Numai să-mi iau bacul, că oricum nu dau eu mai departe.”, a ajuns mare student pe la nu ştiu de facultate. La o întrebare simplă cum de s-a ajuns aici, răspunsul a fost “Păi dacă a bac a fost aşa uşor, de ce să nu dau şi la facultate. Ce, eu îs mai prost ca alţii?”.
Nici examenul pentru şcoala de şoferi nu e identic. E în funcţie de covrigul pe care urmează să-l învârţi. De ce nu ar fi la fel şi în cazul bacalaureatului?
Daniel Rus
Jul 04, 2011 @ 17:16:52
Avem un bac. Ce ne facem cu el? | Daniel Rus http://t.co/rl3WHSG via @danielrus
Daniel Rus
Jul 05, 2011 @ 06:35:08
ideea mea vizavi de bac e atac la drepturile omului? http://j.mp/jyAdAu
Ion
Jul 05, 2011 @ 08:24:03
Prietene, calitatea scriiturii tale e precara. Ceea ce spui tu e un atac la persoana si, probabil, la adresa conceptului de drepturi ale omului. E ca si cum ai incerca sa vinzi acelasi produs pe aceeasi taraba dar la preturi diferite. Iar comparatia cu examenul pentru obtinerea permisului de conducere e mortala!
Cosmin
Jul 05, 2011 @ 08:41:34
Nu cred ca e ok. Desi invatamantul e garantat 11 (?) clase (deci nu-i nicio obligatie sa iei bacul) trierea ar trebui sa se faca la facultati. Bacalaureatul ar trebui sa ramana unic pe tara, indiferent de liceu.
Poate unii au nevoie de diploma aia dar nu pentru facultate.
daniel rus
Jul 05, 2011 @ 08:52:47
calitatea acestui comentariu fara nici un argument e la fel de precara
daniel rus
Jul 05, 2011 @ 08:54:58
trierea ar trebui sa se faca pe parcursul anilor scolari.
tu consideri ca cei de la profilul filologie ar trebi sa dea aceeasi proba de matematica pe care o dau cei de la profil real sau cei de la profil real sa fie evaluati la o limba straina precum cei de la filologie?
Cosmin
Jul 05, 2011 @ 09:06:41
Nu sunt chiar la curent cu materiile ce se dau la bac. La mine (MF) era obligatorie Matematica dar nu si Fizica. Desi eram la liceu cu un astfel de profil. Dar puteam la fel de bine sa dau si la Istorie (ceea ce am si facut) sau la Franceza.
Singura materie obligatorie peste tot e Limba Romana. Si cred ca toata lumea ,cand vorbeste despre dezastrul de anul acesta de la bac, la ea se refera.
Dan Ciulea
Jul 05, 2011 @ 10:04:22
dar nu se da aceiasi proba … sunt teste diferite 😉
Cristescu Bogdan
Jul 05, 2011 @ 15:52:48
O fi interesant să bârfeşti despre tot ce ţine de bacalaureat, şi ştiu că tu ai multe de boicotat referitor la tot ce ţine de acest examen. Ştii că oamenii nu sunt sinceri? Un elev ajunge la bac în primul rând pentru el, căci viaţa nu se rezumă la examenele trecute cu note bune ci la cunoştinţele pe care le acumulează. Deşi paradoxal sunt chestii la bac care ţi se cer în răspunsuri şi care în viaţă nu te ajută nu nimic, în acelaşi timp unii nu sunt capabili să facă în viaţa ceea ce sincer îi ajută.
Adică bacul merge mână-n mână cu viaţa tinerilor români, adică intelectualitate scăzută, sinceritate şi respect pentru ceilalţi oameni aproape de zero, fală şi ego impunător, aproape de 100%.
O să piară toţi în negura vremilor, cu familii, cu afaceri, cu şederi în ţări străine, cu accidente de muncă sau “divine”, oricum, important e că cei care nu sunt capabili pleacă ori rămân undeva într-o groapă, cu suferinţe şi tristeţi în viaţa lor …
Păcat … căci toţi putem fi fericiţi!