Apr 6 2011
A fost odată un Cluj tricolor
Cu siguranţă vă amintiţi de perioada în care domnul primar Funar a vrut să arate lumii întregi, pe bani publici, cât de naţionalist e el şi cât de mult ţine el la acele 3 culori de pe drapelul naţional. A vopsit tot. Bănci, pubele, goşuri de gunoi, stâlpi, chiar şi beculeţele de sărbători trebuiau să fie în roşu, galben şi albastru, iar asta făcea din oraşul Cluj Napoca un oraş unicat, cel puţin în România.
Timpul a trecut, primarii s-au schimbat, iar tricolorul a dispărut de pe bănci, pubele şi coşuri de gunoi.
Uneori mă întreb dacă a fost o mişcare bună să dispară toate. Poate era mai bine să se păstreze măcar o bancă tricoloră, care să fie protejată şi introdusă printre obiectivele de vizitat ale oraşului. De ce să nu fi rămas pentru generaţiile viitoare o Bancă a lui Funar pe care orice vizitator care ajunge la Cluj să o poată vedea? Se putea merge până la a fi împrejmuită de un gard, iar accesul la ea să fie taxat. Cu siguranţă mulţi ar fi scos, să zicem, un 5 lei pentru a face o poză de facebook pe celebra bancă.
olahus
Apr 06, 2011 @ 21:35:12
E o onoare ca m-ati trecut ca sursa, dar sursa este Alan Grant http://www.pbase.com/alangrant/profile
daniel rus
Apr 06, 2011 @ 21:37:58
eu la tine am gasit-o. pe tine te-am pus. acolo e trecut si autorul 😉 iar acum cu aportul tau e si link direct spre el 😀
bine ai venit! te mai astept.
Daniel Rus
Apr 07, 2011 @ 06:08:00
A fost odată un #Cluj tricolor | Daniel Rus http://t.co/t53g2AZ via @danielrus
Dragos Mone
Apr 07, 2011 @ 06:13:05
A fost odată un Cluj tricolor | Daniel Rus http://t.co/bsUFGoi via @danielrus
Groparu Nemernic
Apr 07, 2011 @ 06:14:09
RT @danielrus: A fost odată un #Cluj tricolor | Daniel Rus http://t.co/t53g2AZ via @danielrus
TVdece
Apr 07, 2011 @ 09:56:47
Nici nu se putea o sursa mai buna :))
Marius Rusu
Apr 07, 2011 @ 16:12:05
A fost odată un Cluj tricolor | Daniel Rus http://t.co/3BGlHO2 via @danielrus
ovidiu blag
Apr 07, 2011 @ 20:45:55
eu cred ca am mai vazut una, dar nu imi amintesc unde. dar sigur pe undeva pe unde trec.
Geocer
Apr 08, 2011 @ 10:05:17
Eu am vazut banci vopsite in tricolorul nostru si in Grecia.
Ovidiu Megheles
Aug 08, 2011 @ 07:50:49
A fost odată un Cluj tricolor | Daniel Rus http://t.co/LR4uiGD via @danielrus