Mar 8 2011
Vestitorii anotimpurilor
Fiecare anotimp are vestitorii săi.
Încep cu vara, pentru că mi-e dor de căldură. Sosirea verii este anunţată de deschiderea discotecilor şi a cluburilor de la malul mării. Toate ştirile din zona litoralului sunt facute cu apa mării spălând gleznele reporterilor de teren şi obiectivul cameramanilor surprinzând cele mai dezgolite ţâţe şi cele mai obraznice fese.
Toamna este anunţată de goana părinţilor după rechizite, ştiri despre şcolile veşnic în reparaţii întârziate şi nefinalizate la timp, mita pentru locuri în cămine şi preţul chiriilor pentru oraşele universitare.
Apoi îşi face intrarea iarna cu preţul gigacaloriei, trotuare necurăţate, ţurţuri care atârnă ameninţând capetele trecătorilor, goana după cumpărături, centimetrii de zăpadă de pe pârtii, aglomeraţia de pe Valea Prahovei, pachetele oferite de agenţiile de turism de Crăciun şi Revelion, comele alcoolice şi toxiinfecţiile alimentare ale celor care nu au simţul saturaţiei, dar poate cel mai important deszăpezirile de fiecare an.
Primăvara este anunţată inevitabil de aceşti ghiocei ai zilelor noastre, pasionalii striperi.
Vă mai vine ceva în minte când vă gândiţi la primăvară? Că mie nu…
Daniel Rus
Mar 08, 2011 @ 08:33:09
Vestitorii anotimpurilor | Daniel Rus http://t.co/YRk6r35 via @danielrus
Dragos Mone
Mar 08, 2011 @ 08:41:03
Primavara ne dezbraca RT @danielrus: Vestitorii anotimpurilor | Daniel Rus http://bit.ly/i1rGRs
Dan Ciulea
Mar 08, 2011 @ 10:37:51
astenia… intotdeauna imi vine asta in minte… astenia de primavara 😀
scorpio
Mar 08, 2011 @ 10:45:35
Daaa…ploaie si noroi..
TVdece
Mar 08, 2011 @ 10:49:18
Carduri, multe carduri.
Mihaela Nistor
Mar 08, 2011 @ 10:49:43
Da, pe langa ghiocei mai sunt lalele, frezii, martisoare, firele firave de iarba, cer senin si raze de soare timide!