Oct 11 2010
Ce faci când ţi-e poftă de ceva?
Nu ştiu tu ce faci, dar eu îmi fac singur şi împart şi cu cei dragi. Zilele trecute mi s-a făcut poftă de penne cu garnitură de legume. Cu siguranţă există un alt nume pentru această mâncare, dar eu aşa îi zic. Pe cât de uşor se fac, pe atât de bune sunt. Ardei, roşii, ceapă, dovlecel, masline şi condimente este cam tot ce ai nevoie. Dacă am uitat ceva, până în final cu siguranţă voi menţiona.
După ce se spală, ardeii, ceapa şi dovlecelul se taie in felii cât se poate de subţiri şi se pun la înăbuşit în puţin ulei sau unt. Dacă ai la îndemănă un capac, e indicat să-l foloseşti, pentru că aburul are şi el un rol important. Între timp, într-un vas se pune puţină apă la fiert, în care se opăresc roşiile. Aşa se decojesc mai uşor. Se dau prin răzătoare şi se obţine un suc. E foarte bun, aşa că încercaţi să nu-l beţi pe tot, că trebuie să o luaţi de la capăt. Am uitat, sucul nu se pune încă.
După ce legumele s-au înăbuşit, se adaugă sucul de roşii, sare şi piper după gust. De această dată am pus şi măsline şi nu am greşit deloc. Celelalte condimente folosite sunt verdeţuri de provence şi busuioc mărunţit.
Când garnitura e aproape gata, tot ce mai aveţi de făcut e să fierbeţi pennele, iar când sunt gata să le aşezaţi pe o farfurie plată, presăraţi parmezan peste ele şi normal garnitura, că doar nu aţi muncit degeaba.
Simplu nu?
Când a fost totul gata, a ajuns de la muncă prietena mea. Ne-am aşezat, am început să mâncăm şi tot ce a zis a fost Sigur nu le-ai comandat de undeva?
Adăugare: am uitat să vă spun că am pus şi puţin chilli, dar la fel de bine se poate pune ardei iute, în funcţie de cât puteţi duce.
Poza care nu îmi aparţine e de aici.
'mnealui
Oct 11, 2010 @ 19:04:11
Cand am cate o pofta, de multe ori o cam pun in cui dar reteta asta a ta nu cred ca-i o avere si dupa cele ce vad, imi ploua-n gura. Asadar, hai ca nu te-njur, ma duc sa vad ce am prin frigider. 😉
Bogdan
Oct 11, 2010 @ 21:33:06
bine zice ‘mnealui… poftele se pun in cui =)))
Daniel Rus
Oct 11, 2010 @ 22:49:35
mnealui, era şi un banc: visaţi la o croazieră în jurul lumii sau la o vilă şi o maşină luxoasă? firma noastră vă pune la dispoziţie o gamă variată de cuie în care vă puteţi pune poftele (sau ceva de genu)
Zina
Oct 12, 2010 @ 07:40:14
Asta se numeşte crimă cu premeditare ! Nu-i frumos, vrei să ne lichidezi ?! Rămâi fără cititori. Măcar altădată pune şi un vin alb alături, să ne mai răcorim 🙂
coolnewz
Oct 12, 2010 @ 13:46:21
nici o bucatica de carnita acolo …??
cami
Oct 12, 2010 @ 16:51:43
sigur tu ai gatit? le-ai dat o lectie italienilor
Ciupanezul
Oct 17, 2010 @ 17:47:32
Si proteine? De unde? Cum in ce fel?
Daniel Rus
Jan 12, 2011 @ 18:40:24
eu am aratat aici ce stiu http://j.mp/fALN2T iar @marianhurducas aici http://j.mp/eAl16V
Dragos Mone
Jan 12, 2011 @ 18:48:19
acum bucataresc si eu. fara poze. RT @daniel_rus: eu am aratat aici ce stiu http://j.mp/fALN2T iar @marianhurducas aici http://j.mp/eAl16V
Dan Ciulea
Jan 12, 2011 @ 18:53:24
si io aci http://bit.ly/h4qdi6 😀 RT @daniel_rus: eu am aratat aici ce stiu http://j.mp/fALN2T iar @marianhurducas aici http://j.mp/eAl16V
Tweets that mention Ce faci când ţi-e poftă de ceva? | Daniel Rus -- Topsy.com
Jan 12, 2011 @ 21:16:10
[…] This post was mentioned on Twitter by Dan Ciulea and Dragos Mone. Dragos Mone said: acum bucataresc si eu. fara poze. RT @daniel_rus: eu am aratat aici ce stiu http://j.mp/fALN2T iar @marianhurducas aici http://j.mp/eAl16V […]