Aug 19 2010
Mi-e dor de vacanţă!
Azi sunt fix două săptămâni de când m-am întors la muncă şi mi-am dat seama că am nevoie de un alt concediu. O parte din poze vi le-am arătat aici şi aici. Sunt mai multe, dar pe celelalte le păstrez pentru mine, să-mi amintesc cât de bine a fost. Doamne, cât de bine a fost! Mai vreau!
Dă un play şi zi-mi dacă nu ţi-ai dori să fii acolo (în dreapta, la vreo 100 m era marea).
Să nu credeţi că era pustiu. Era doar dimineaţă, adică pe la 8.
Ştiţi ce anume m-a înfricoşat la ei? Îmi citeau gândurile. Da, aţi citit bine. Imediat ce mă gândeam că vreau să traversez, şoferii opreau. Iar dacă se întâmpla ca unuia dintre ei să îi scape gândul meu, ridica o mână şi înclina puţin capul. Pesemne se scuza că mi-a ratat gândul sau doar amorţise şi încerca să-si revină. Oricum, norocul meu este că aveau acest dar de cititori, doar în apropierea trecerilor de pietoni. Altfel, cred că se mirau toţi de cum mă minunam eu pe acolo.
Serginho
Aug 19, 2010 @ 13:24:26
Mi-as dori extrem de mult sa fiu acuma acolo. 😀 Mai ales ca e marea acolo.
Bogdan Epureanu
Aug 19, 2010 @ 15:50:33
LOL… dupa doua saptamani de munca iar ai chef de concediu? :))
cami
Aug 19, 2010 @ 17:12:04
cred ca la ei notiunea de gunoi nu s-a inventat, ii poftim in romania pentru schimb de experienta
Maria
Aug 19, 2010 @ 17:22:47
Nimeni nu are nevoie mai mare de un concediu decat o persoana abia intoarsa din concediu 🙂
Vali
Aug 19, 2010 @ 20:24:03
Pun pariu ca daca ti-ai fi facut concediul in Romania, nu ti-ar mai fi trebuit acum inca unul 🙂
Am fost si eu la Mediterana, superb…
Bucur
Aug 19, 2010 @ 21:53:40
domne draga ce e frumos trece repede si se uita greu dar nu stiu de ce…
Daniel Rus
Aug 20, 2010 @ 07:41:26
zici tu ceva. bine ai venit!
Amy Neagoe
Aug 23, 2010 @ 10:21:55
ţi-am răspuns pe blogul dlui Solitaire. Salut!
Bogdan Epureanu
Aug 23, 2010 @ 10:49:11
@Vali: Si in Romania sunt multe locuri frumoase. 🙂
Pharaon
Feb 16, 2011 @ 18:26:08
Cand iti este dor de Roquetas, da un click si mergi pe blogul meu. Stau in Roquetas si am postat destule poze. Ma bucur ca ti-a placut aici!