Cluj Arena în nocturnă

Un avion trecea pe deasupra Clujului. Pe noua arenă clujeană era pornită instalaţia de nocturnă. Chiar mă gândeam la priveliştea pe care pasagerii au putut-o admira în acele momente.  Nu am un aparat foto performant, deşi mi-aş dori unul, dar am făcut câteva fotografii. Oricum imaginea Clujului din această seară mi-a rămas imprimată pe retină. E(…)

Mici neînţelegeri la muncă

Tina ieşi din birou şi se îndreptă spre cel al şefei. Trebuia să-i ducă un raport al activităţii serviciului de încasare pe ultima lună. A stat acolo cam 5 de minute. În acest timp, colega ei sună un abonat pentru a-i oferi consiliere cu privire la modalitatea prin care poate să-şi reducă valoarea facturii de(…)

Unde dai şi cum crapă

Fiecare domeniu de activitate are particularităţile lui. Există tot felul de prescurtări sau înlocuiri de termeni, care se folosesc fără să influenţeze în vreun fel negativ bunul mers al lucrurilor. În domeniul electro se folosesc termenii cable, trafo sau reductori şi contor, pentru cabluri, transformator, respectiv indexul aparatului de măsurare. Bineînţeles mai sunt, dar chiar(…)

Cluj Arena

Nu mai este mult timp pâna la inaugurarea Cluj Arena. Această arenă poate poziţiona oraşul Cluj Napoca pe harta europeană a fotbalului. Orice echipă ardeleană care va avea de disputat un meci într-o cupă europeană, cu siguranţă va alege Cluj Arena.       Poze din interiorul Cluj Arena găsiţi la celălalt Daniel Rus al(…)

Dellică trăieşte!

Să ştiţi că ce v-am povestit în postarea precedentă era pe bune. Chiar m-am trezit că laptopul nu mai funcţionează. Cum de fiecare dată trebuie testate piesele presupuse defecte în funcţie de preţul lor, era normal să încep cu încărcătorul. Am şi găsit rapid cu ajutorul twitter-ului persoane care aveau un încărcător compatibil şi erau dispuse(…)

Blogger la mâna femeii

Acum 5 ani pe când eram tânăr, frumos și cu succes la femei, tot ce îmi doream era un laptop. Și nu orice fel de laptop. Adică eram și sărac și cu pretenții. Sărac pentru că eram student. Pretențios pentru că puteam. Într-o zi, un tip a venit la prietena lui, care stătea tot în(…)

Moş Crăciun lucrează şi vara

Ieri am primit un mesaj de la Moş Crăciun. A primit o veste proastă. Renul Rudolph a decis să se solidarizeze cu cei de la CFR şi a făcut grevă. Aşa că Moşul a rămas fără mijloc de transport. Numai că era o urgenţă. Trebuia să ajungă în Bogata. A analizat situaţia, a învârtit-o pe(…)

I-au apărut cuiva bube pentru că a jurat strâmb?

În boxa acuzaţilor sau a martorilor, în faţa popii, în momentul în care eşti prins cu musca pe căciulă sau cu dânsa într-altă-însă, la absolvirea facultăţii de medicină sau oricând cineva (introdu aici nume de politician) încearcă să convingă pe altcineva că va respecta ceva, o bagă pe aia cu “jur să…” sau “jur că…”.(…)

Discuţii în cuplu (2)

Pe la 10 seara Tina şi Ghiţă stăteau îmbrăţişaţi ţinând în mână câte un pahar de vin. -Tu crezi că o să ne iubim mereu? îl întrebă pe Ghiţă. -Ştii foarte bine că nici eu nici tu nu putem spune ce va fi, îi răspunse el. -Ştiu. Ştiu. Dar totuşi tu ce zici? insistă ea.(…)

Big Brother e la Cluj

Dacă titlul vă duce automat cu gândul la camerele de supraveghere instalate în oraş, greşiţi. Acest frate mai mare este un fotograf în persoana lui Andrei Niculescu. Orice fotograf pasionat are ataşat mâinii un aparat foto. Orice fotograf pasionat are în colecţia personală mii de fotografii care surprind diferite aspecte din viaţa oamenilor, a animalelor(…)