Sep 5 2013

Ce faci să scapi de taxa radio?!

Într-o zi, la un furnizor oarecare de energie electrică se prezintă nea Anatol. Îl știau aproape toți angajații. Era o cunoștință veche. Omul, cu foarte mult timp liber, îi vizita cam des. De această dată victimă îi căzu Lenuța.

-Bună ziua! se auzi concomitent cu sunetul pe care îi produse ușa la inchidere.

-Bună ziua, domnu Anatol! Vă place la noi, nu? îl întâmpină deloc veselă Lenuța. Aproape începu să blesteme secunda în care refuză invitația Marilenei la țigară. Acum era prea târziu.

-Doamnă dragă, mi-am luat telefon. Din ăla deștept!

-Ăăăă, felicitări!? îi spuse Lenuța extrem de mirată. Și ați venit la noi pentru că…?

-Păi, știți că mie îmi place să fiu corect. Întotdeauna am fost. Facturile mi le-am plătit mereu la timp, când nu mi-a convenit ceva, imediat am făcut reclamație. Doar știți, că de multe ori chiar dumneavoastră mi-ați înregistrat-o!

-Da, știu! De multe ori chiar eu a trebuit să vă dau răspuns la reclamație. Nu mi-a fost ușor, dar… dar acum, acum de ce ați venit? încercă Lenuța să tranșeze problema cât mai repede, având în vedere istoricul petentului.

-Păi, v-am zis. Mi-am luat telefon. Din ăla deștept. Așa îi zic ăștia.

-Asta am înțeles. Dar ce putem face noi pentru dumneavoastră? Să știți că noi nu avem competențe pe domeniul telefoniei mobile! îi spuse Lenuța, care începu să inventeze în gând descântece și vrăji să-l facă pe om să plece cât mai repede de acolo.

-Eu de când mă știu am fost corect. Că doar știți și v-am spus! Eu am observat când mi-am luat telefonul ăsta deștept că are radio. Și am venit să vă întreb dacă trebuie să plătesc taxa radio. Că acasă nu am radio și până acum n-am plătit-o. Dar cum vreau să știu dacă trebuie s-o plătesc sau nu.

Lenuța, căreia nu-i veni a crede ce-i aud urechile, văzu cum toate cuvintele ei părăsiră încăperea, astfel că se blocă. Abia reuși să scoată câteva sunete neclare, de parcă acum învăța să vorbească.

-Deci, trebuie sau nu trebuie să plătesc taxa radio? Că de asta am venit la dumneavoastră. Să mă lămuriți!

-Păi, haideți să vedem! Lenuța luă dosarul pe care scria „Taxa radio-tv”, frunzări câteva file și începu „Prin receptor radio se înţelege orice aparat care poate recepta programele de radio, respectiv: radio la domiciliu, maşina personală, telefonul mobil…” Iată! Guvernul așa zice, că trebuie să plătiți!

-Păi, da mie nu mi se pare normal să plătesc taxă radio pentru telefon. Că doar de aia e telefon, să vorbesc la el, nu să ascult radio. De ce să plătesc taxa radio? continuă domnu Anatol.

Lenuța simți cum îi crește tensiunea și începu să-și imagineze cum ar putea pune în practică scenele din filmele horror văzute de-a lungul vremii.

-Dacă nu vreți s-o plătiți, n-o plătiți! Și gata! zise Lenuța sperând că a scăpat.

-Păi dar eu nu vreau să încalc legea! Iar legea spune că trebuie să plătesc!

-Atunci plătiți-o! Lenuța simți cum 3 fire de păr se scuturară atât de tare, încât au devenit albe.

-Totuși, nu mi se pare normal să fiu forțat să plătesc o taxă radio pentru un telefon! zise Anatol. E, pentru numele lui Dumnezeu, doar un telefon!

-Domnule Anatol, până la urmă ce doriți să faceți? Să plătiți sau nu? Dacă doriți să plătiți, vă dau să completați o cerere de introducere a taxei radio. Dacă nu, deja aveți completată cererea de scutire! Nu mai trebuie să faceți nimic. Numai să-mi spuneți ce vreți! zise Lenuța strângând cu forță un creion în mână. În liniștea creată, se auzi cum creionul începu să se exfolieze.

-Știți ceva? M-am decis! zise Anatol.

-Aleluia! Bingo! Esteeee! Victorie! Lenuței nu-i veni a crede că va scăpa.

După alte două minute de pauză, după ce schiță câteva grimase de gândire, o privi fix pe Lenuța și-i spuse:

-Vând telefonul!

By • poveşti • 3 • Tags: ,