Draga mea, ne-am pricopsit cu un monstruleț!

Când deschise ușa, o văzu pe Tina cu un beagle în brațe. Știind că și-l dorește enorm, nu a avut multe de zis, ba mai mult, l-a îndrăgit imediat. Era ca o jucărie de pluș și, contrar celor citite și auzite de la alții, era extrem de liniștit.

Apoi, încet încet, și-a arătat adevărata față. Mai precis, dinții. După prima zi de la schimbarea la față sau, mai bine zis, de la arătarea dinților, Ghiță și Tina au fost nevoiți să cumpere alți papuci de casă. Apoi, rând pe rând, alte sandale, adidași, pantofi, iar când și-a dat seama cât de ușor se poate deschide dulapul unde se afla cu grosul încălțămintei, cizmele, bocancii și buții de iarnă.

Spre disperarea vecinilor, dar și a lui, că nu mai putea sta la televizor cu berea în mână, scărpinându-se pe burtă ca și Costel Big Brother, a trebuit să modifice traseul cablurilor din casă. Nimic pe jos sau la o înălțime mai mică de 1 m. Și dacă tot a ajuns la etapa remodelare a traseului cablurilor, a renunțat la cel de internet, achiziționând un router wireless.

După două luni lungi în care și-au înnoit și reînnoit încălțămintea, după ce și-au înnebunit vecinii cu urlete la adresa cățelului, după zecile de metri de canale săpate în pereți pentru a ascunde cablurile de aparatul de tăiat și ros a prichindelului, părea că lucrurile s-au liniștit. Singurele lucruri roase de beagle au fost propriile jucării.

Într-o după amiază, vrând să răspundă tonelor de e-mail-uri din inbox, Ghiță își deschise laptopul. Cu o încăpățânare demnă de un taur cu coarne, laptopul refuză să se conecteze pe world wide web. Apoi, întorcându-și privirea spre Tina, o întrebă:

-Ai plătit erdeesu?

-Da. Săptămâna trecută. De ce? întrebă Tina.

După un minut de gândire, asezonat cu un zâmbet larg și apoi cu o explozie de râs, de ziceai că festivalul internațional de comedie era la ei în casă, Ghiță zise:

-Ăsta micu cred că a ros și wirelessu!