Cu 30-ul prin Cluj

Stăteam în stația RATUC de pe Memorandumului, cea din care poți ajunge în Hai Mănășturu! sau în Grigorescu. Se apropie o tipă cu haina plină de puf galben. Clar era o studentă boboacă.

-Nu vă supărați, zise ea, îmi spuneți vă rog cu ce pot să ajung în cartierul Grigoriu?

Nu mi-am mai luat demult pe mine tricoul pe care scrie ”Sunt la dispoziția dumneavoastră!” sau ”Cu ce pot să vă înseninez ziua?”, dar am zis că trebuie să fiu ospitalier cu străinii.

-Vreți să spuneți Grigorescu? încerc eu să mă asigur că nu a mai apărut peste noapte un cartier nou, lucru ce nu era imposibil.

-Da, Grigorescu. Încă nu-s familiarizată cu denumirile. Trebuie să ajung acolo la o colegă, mă lămurește boboaca.

-Cu 30-ul ajungeți în Grigorescu, îi spun.

În acel moment se apropie de stație autobuzul liniei 29. Tipa se întoarse spre mine și mă întrebă zâmbind:

-Următorul e 30-ul?

Nu știam dacă să zâmbesc, să râd sau să mă tăvălesc pe jos de râs. M-am abținut și i-am răspuns:

-De cele mai multe ori autobuzele nu ajung în ordinea numerelor de pe tricou. E posibil să urmeze 30-ul sau un alt număr, îi răspund în timp ce încercam să mă sustrag unei alte întrebări, nu din lipsă de politețe, ci din milă pentru neuroni.

Cei care au rămas neafectați, la neuroni mă refer, au primit lovitura de grație în secundele următoare:

-Nu vă supărați, dar cum recunosc 30-ul?