BOR suspectată de practici anticoncurenţiale pe piaţa energiei

Există o vorbă în popor conform căreia, dacă nu îţi plăteşti factura de energie electrică, ţi se taie lumina.

În fiecare an, Biserica Ortodoxă Română îşi invită credincioşii în preajma sărbătorilor Pascale, cu mic cu mare, să ia lumină.

Tocmai aceste lucruri au atras atenţia Asociaţiei Patronilor Furnizorilor de Energie din România, care au solicitat ANRE verificarea, în regim de urgenţă, a existenţei licenţei de furnizare deţinută de BOR, cât şi verificarea fiecărei biserici în parte, pentru a se stabili dacă aceasta se face vinovată de nerespectarea politicilor de furnizare de energie electrică. Conform legislaţiei în vigoare, doar deţinătorii de licenţă de furnizare au dreptul să livreze populaţiei lumină.

An de an, BOR invită populaţia să ia lumină, care să-i călăuzească prin întuneric în tot restul anului. Raportat la populaţia României de aproximativ 19 milioane, considerând consumul lunar al fiecărui român de doar 10 kWh, înseamnă o cantitate totală de 190 milioane de kWh lunar, adică 2,28 TWh anual, pe care noi, furnizorii de energie electrică, îi pierdem în raport cu BOR. În condiţiile unei pieţe de energie cu o situaţie tot mai dificilă şi a suspectării BOR de nedeţinere a unei licenţe de furnizare, ne-am adresat ANRE să desfăsoare activităţi de verificare. Dacă e să-mi exprim un punct de vedere personal, eu cred că BOR face parte din categoria băieţilor deştepţi. Şi nu doar din energie.” a declarat preşedintele Asociaţiei Patronilor Furnizorilor de Energie din România.

Contactaţi telefonic atât reprezentanţii BOR cât şi ai ANRE au refuzat să dea detalii motivând că sunt în plin proces de pregătire înainte de Înviere.

Cu siguranţă nu vom reveni cu detalii.

*Dacă aţi zâmbit e bine. Acest text se vrea a fi o glumă. Dacă nu aţi zâmbit, înseamnă că vă prindeţi mai greu.