Şeful Poliţiei Rutiere Galaţi ar trebui demis

Acum vreo 3 ani am păşit pentru prima dată în Galaţi. Încă de atunci am observat că oamenii de aici, mai precis pietonii, fac sport zi de zi. Iniţial am râs de m-am prăpădit. Nu aveam cum să nu fac asta, când vedeam tineri, adulţi sau bătrâni cărând plase, cu copii de mână sau cu mâinile în buzunar alergând la propriu pe trecerea de pietoni. Obişnuit cu prioritatea pietonilor pe trecerea destinată lor, încetineam din timp şi opream să le-o acord. Se uitau oamenii la mine ca la ceva minune a naturii, mai ales că le făceam şi un semn cu mâna invitându-i să traverseze. Mulţi dintre ei aplecau capul drept mulţumire, iar apoi o tăiau în fugă. Vă zic sincer că iniţial m-a surprins şi m-a distrat, ca mai apoi, când am lăsat maşina şi am devenit pieton, să constat că de fapt e o problemă reală în acest oraş. Pietonilor nu li se acordă prioritate pe zebră.

Recent am fost nevoit sa traversez un bulevard cu 3 benzi pe sens, separate de o insulă cu verdeată. Când am ajuns la trecerea de pietoni, doi tipi şi o tipă stăteau. Probabil aşteptau să oprească cineva din proprie iniţiativă. Ştiind că nu există nici cea mai mică şansă de îndeplinire a gândului celor trei, am luat taurul de coarne. Am pus un picior pe trecere. Apoi pe-al doilea. Prima maşină a trecut ca şi cum n-aş exista. A doua a oprit. Apoi am mai făcut vreo trei paşi. M-am oprit la granița cu banda a doua. Am aşteptat cuminte să treacă vreo două maşini. Când ce-a de-a treia a oprit, mi-am continuat drumul. La intrarea pe a treia bandă a fost puţin mai greu. Credeam că o să îmbătrânesc acolo. Începusem să-mi simt capul mai greu. Nu pentru că devenisem greu de cap, ci pentru că masa părului se mărise între timp prin lungirea firelor. Şoferul care oprise pe banda a doua să-mi dea prioritate, îşi blestema secunda în care a decis să oprească. Cu coada ochiului am observat cum îi ieșise un coș pe nas. Într-un final a oprit, sper să nu greșesc mult, a cincea mașină pe ultima banda şi am reuşit să traversez prima parte a bulevardului. În tot acest timp îi auzeam pe cei trei rămași în același loc spunând “Ăsta e tâmpit? Vrea să moară. Uite la el cum se bagă!“, ca mai târziu, după ce am ajuns pe insula dintre sensuri să spună ”Trebuia să ne băgăm și noi!”

Urma sensul opus. Acolo a fost puţin mai bine. A trecut doar câte o maşină pe fiecare bandă. Apoi au oprit. Cu o mică excepţie. Unul de pe banda a doua, a fost nevoit să tragă rapid de volan spre dreapta să intre pe banda întâi ca să evite coliziunea cu mine. Şi tot el era cel revoltat cum mi-am permis să abuzez de un drept al pietonului chiar pe trecerea de pietoni. S-a auzit, că era cu geamul deschis.

Pentru drumul de întoarcere, puteţi citi evenimentele în ordine invers cronologică şi cam asta e povestea pe scurt a unei traversări pe o trecere de pietoni nesemaforizată din Galaţi.

Sunt convins că şeful Poliţiei Rutiere cunoaşte aceste probleme întâmpinate de pietoni şi mai sunt convins că îl doare fix în cur. Doar că el e plătit şi din banii acelor pietoni şi ar trebui să ia nişte măsuri. Garantat, după o acţiune a Poliţiei Rutiere în care să se urmărească trecerile de pietoni, Galaţiul şi-ar înjumătăţi numărul posesorilor de permis.

Într-un sistem civilizat, dacă aceste probleme nu s-ar putea rezolva, şeful Poliţiei Rutiere şi-ar da singur demisia. Şi-ar recunoaşte incompetenţa şi ar lăsa pe altul. Dar cum la noi asemenea repere morale nu există, consider că această persoană ar trebui destituită de superiorul său.