O idee pentru low-cost-ul Wizz

Cred că sunt printre puținele persoane care până acum nu au avut probleme cu Wizz Air – compania aeriană low-cost. Poate pentru că am zburat cu ea doar de 3 ori. Totuşi, ca să fiu sincer, cel mai mare inconvenient a fost o întârziere de o oră la plecarea spre Alicante şi a fost cauzată de greva controlorilor traficului aerian din Franţa.

În schimb am fost spectator la un circ fără bani pe aeroportul din Roma, când mai mulți colegi de zbor au fost nevoiți să plătească bagajul considerat de mână la plecarea de pe aeroportul din Cluj, ca bagaj de cală la întoarcere. Şi la suprapreţ.

Mereu m-am întrebat de ce au de vânzare tot felul de muțunache cu însemnele companiei, dar nu au niște trollere care să fie făcute pe dimensiunile sizer-ului?!

Sunt convins că verificarea bagajelor de mână doar la întors este o metodă folosită pentru a-și rotunji veniturile, dar prin existenţa acestor bagaje s-ar evita mulți nervi și cu siguranță lumea i-ar privi cu alți ochi.