O zi bună se cunoaște după răsărit

Dimineață am prins primul răsărit de soare din acest an. M-am oprit să urmăresc toate etapele transformării lui dintr-o simplă linie de foc ce apare la limita orizontului până la sfera de lumină, pe care doar în acele momente o pot privi cu ochiul liber. Dacă nu era totul înghețat și aveam în apropiere măcar o baltă mă simțeam ca la mare. 😀

Orice răsărit de soare mă umple de energie. Oricât de obosit eram după o noapte petrecută pe terasele sau pe malul mării, chiar fără să dorm măcar un minut, după un răsărit de soare eram gata de o nouă zi. Și de fiecare dată după un răsărit de soare urma o zi perfectă.

Se pare că funcționează chiar și fără mare, pentru că după ce am coborât Cetățuia și am ajuns la Podul Elisabeta, am descoperit asta:

 

Kitschul iubirii clujene a dispărut!

Nu știu care este cauza dispariției și nici nu mă interesează. Cert e că de acum nu voi mai fi nevoit să văd în fiecare zi imaginea celor două inimi, iar tradiția lacătelor închise pe poduri poate continua.

Se pare că și răsăritul de soare la malul Someșului face minuni. 😀