A venit Ilie şi ne-a răcorit

De câteva zile aerul a devenit irespirabil în Cluj, în special la orele amiezii. Când la ora 7 dimineaţa termometrul indica 22-23 de grade celsius era lesne de presupus că pe la amiază va trece lejer de 30 de grade. Toată lumea aştepta ploaia ca să se mai răcorească puţin, iar Ilie ne-a făcut un mic cadou. Acum e bine. S-a răcorit.

S-a răcorit pentru că s-a greşit comanda. Au pus şi gheaţă deşi nu trebuia.

Oare copacu ăsta cu ce o fi greşit?

 Se pare că au fost şi avertizări cu privire la furtună. Ziare.com a publicat o avertizare imediată de furtună pentru Gorj, Cluj şi oraşul Craiova, dar se pare că doar cei din urmă aveau şanse să scape de nenorocire, ei fiind cei informaţi în timp util. 😀 Probabil s-au gândit că oricum sunt suficienţi de trişti pentru Ştiinţa, măcar din furtună  să iasă mai bine.