Să vopsim ouăle!

Când eşti departe de ţară, tradiţiile şi obiceiurile sunt printre singurele care te mai leagă în oarecare măsură de cei dragi şi de ce să nu recunoaştem, acestea au particularităţi care stârnesc interesul străinilor.

Pentru un ardelean pierdut prin Dubai, e mai greu să respecte aceste tradiţii, mai ales dacă nu găseşte vopsea de ouă în preajma Paştelui. Şi de asta ne place tuturor Twitter-ul, pentru că aflăm cu ajutorul lui o mulţime de lucruri despre care nu ştiam şi care ne sunt folositoare.

Aşadar, omul doreşte să aibă ouă vopsite de Paşti, dar fără vopsea e mai greu. M-am oferit să-l ajut cu o metodă aflată de la una dintre colegele de muncă. Eu sper să găseşti toate lucrurile enumerate: ouă (normal 😀 ), hârtie creponată, o farfurie, oţet şi neaparat mănuşi.

Se fierb ouăle. Hârtia se taie fâşii suficient de late cât să poată acoperi prin înfăşurare oul. Într-o farfurie se pune oţet. După ce ouăle au fost fierte, hărtia creponată se umezeşte în oţet şi se înfăşoară pe rând fiecare ou. Neaparat operaţiunea să fie executată cu mănuşi, asta dacă se doreşte doar vopsirea ouălelor. 😀 Ca şi o măsură suplimentară, pentru a evita vopsirea atelierului este recomandat să se utilizeze şi o folie de nailon. Cam asta ar fi tot.

De reţinut este că nu am testat această metodă, doar am văzut rezultatele ei.

Spor la vopsit! Aştept feedback. 😀