Viaţa de student în cămin

5 ani. Atât am stat într-un cămin studenţesc.

Când am pus piciorul pentru prima dată în el, am zis că nu mi se putea întâmpla ceva mai rău. O cameră nezugrăvită, cu un geam pe la marginile căruia se auzea un zgomot asemănător celui făcut de o scoică pusă la ureche, cu o uşă crăpată suficient cât să intre ţânţarii de pe hol şi cu un calorifer doar de decor, o cameră pe care urma s-o împart cu alte 5 persoane, avea să-mi fie casă pentru 5 ani. Când am intrat la baie, mi s-a făcut foarte dor de un lan de porumb. Apoi am aflat că la etajul 3 (la care stăteam) nu curge apă caldă la duşuri, la 2 doar dacă ai noroc nu rămâi cu şamponul în păr, iar etajul 1 avea rol de depozit.  Toate astea adunate şi comparate cu viaţa unui locuitor din vârful muntelui, dădeau cu minus. Şi pe când credeam că le-am auzit pe toate, aflu că vom utiliza duşurile din căminul de fete de vizavi. Brusc toate problemele au dispărut, pentru că ştiţi şi voi, fetele mai au o întâlnire urgentă, o vopsea în păr şi nu erau mereu dispuse să aştepte până ieşeam noi. Şi până la urmă, era un plus care conta mai mult decât toate minusurile de până atunci. Apoi, încet-încet, am înţeles de ce i se spunea Cămin Înfrăţirea.

Chiar dacă relaţia cu căminul a început nu tocmai bine, până la urmă s-a dovedit a fi una foarte benefică. Este o modalitate prin care puiul mamei îşi ia zborul din cuib şi este nevoit să vâneze singur pentru a supravieţui.

Voi aveţi amintiri legate de un cămin studenţesc?