Cupa Liceelor

Informaticienii de la Cupa Liceelor şi-au “programat” prezenţa în semifinală

Ieri a fost o zi plină la Cupa Liceelor. Goluri multe şi surprize de proporţii. Chiar dacă vremea a fost mai potrivită pentru o partidă de pescuit, cu nori şi puţină ploaie, liceenii s-au mobilizat, au ignorat vremea şi au jucat un fotbal de calitate. Cel de-al treilea meci al zilei a adus marea surpriză.(…)

Penalty-uri, cartonaşe roşii şi cele 8 echipe calificate în sferturi la Cupa Liceelor

După 5 zile de foc, cu goluri multe şi răsturnări de situaţie, Cupa Liceelor ia o scurtă pauză până luni. E un prilej foarte bun să revedeţi tot ce s-a întâmplat în cele 4 zile de până acum. Dar să nu uităm că şi azi s-au întâmplat multe lucruri care trebuie menţionate. Meciurile zilei, de(…)

Cine a zis că femeile nu se pricep la fotbal?

Ba se pricep chiar şi la coordonarea unei echipe. Asta s-a văzut azi la Cupa Liceelor la Fotbal 2012, unde echipele liceelor Emanuel şi Energetic au avut ca antrenor, două profesoare de sport. Este adevărat că ambele au experienţă în competiţiile sportive, dar faptul că în general fotbalul e dominat de bărbaţi, acest aspect a(…)

A doua zi de Cupa Liceelor a fost deschisă de meciul zilei

Cele două echipe care s-au impus ieri identic 9-0 s-au întâlnit azi în meciul inaugural al celei de-a doua zi a Cupei Liceelor la Fotbal. Cei de la liceul Augustin Maior s-au instalat la conducerea partidei şi au deschis scorul după o greşeală în apărarea celor de la liceul Nicolae Bălcescu. După marcarea golului, cei de(…)

Goluri multe la Cupa Liceelor

Azi s-a dat startul Cupei Liceelor la Fotbal 2012, cea mai aşteptată competiţie sportivă fotbalistică a liceenilor. Baza Sportivă Unirea a găzduit primele 14 partide, în care s-au înscris 73 de goluri. Scorurile înregistrate arată că au fost meciuri foarte strânse, dar şi meciuri în care terenul a părut înclinat spre o singură poartă. Cea(…)

Mai trebuie doar să înceapă meciurile la Cupa Liceelor

Cupa Liceelor este cea mai populară competiţie şcolară care pune faţă în faţă cei mai buni elevi fotbalişti ai liceelor clujene. Dar asta cred că ştiaţi deja. S-au stabilit grupele şi programul (au fost şi mici modificări din cauza omiterii unui liceu la tragerea la sorţi sau a orei de disputare a unor meciuri), există un(…)

Cupa bloggerilor şi Cupa Liceelor

Echipa bloggerilor şi twitteriştilor din Cluj va participa din nou la două competiţii fotbalistice. Prima, Cupa bloggerilor, va avea loc în perioada 25-26 mai la Mediaş, iar a doua, Cupa Liceelor, va avea loc în Cluj Napoca în perioada 19 mai – 5 iunie. Nu, nu suntem liceeni, deci nu participăm la întreaga competiţie, ci(…)